POST-SCRIPTUM XI

POST-SCRIPTUM  XI

(premiul de la Sheffield e de 250.000 lire sterline). Jucătorii lor merită, oricum, din ce în ce mai multă atenție, indiferent de nivelul turneului. Vom vedea. Pînă una-alta, azi începe marea finală, care va avea 4 sesiuni și va dura două zile. Canalul Eurosport va fi vizionat la nivel record, chiar dacă există și varianta Internet (care are, deja, niște… exclusivități!). Comentatori în limba română: M. Ancuța și D. Bontea. Și de-aici începe, propriu-zis, unul dintre subiectele acestui Post- Scriptum.
Sărbătoarea snooker-ului se apropie de artificii. Campionatul mondial de snooker 2012 – Sheffield, Anglia este pe ultimii metri. Cînd scriu aceste rînduri, finaliștii sînt, deja, în luptă: Ali Carter și Ronnie O’Sullivan. Am în suflet o mare bucurie că pronosticul meu pare să se adeverească. După ce, în optimi, am urmărit meciul Judd Trump – Ali Carter, un meci cum rar se poate vedea, prin situațiile incredibile create de cei doi, am avut intuiția că Ali Carter va fi finalist pentru a doua oară, în decorul
celebrului teatru din Sheffield! Deși amîndoi au fost finaliști la Crucible, pentru Judd am avut un plus de simpatie pentru că, urmărindu-l în turneele anterioare, mi-am dat seama că tînărul merită toată admirația pentru profesionalismul cu care trece rapid prin treptele de accelerare, pe traiectoria celebrității. Cît despre Ronnie, e un profi care merită toată admirația!… Chinezii vin tare din urmă! Se vorbește de un premiu de 1 milion de lire sterline, la un campionat mondial pe care ar vrea să-l organizeze chinezii

 

P.S. 1. – Mă gîndisem, inițial, să dedic un întreg articol chinurilor nemeritate la care e supusă limba română, în România contemporană. Apoi, mi-am adus aminte de niște mărturisiri ale Ilenei Vulpescu, făcute într-o publicație, în urmă cu un an. Era un țipăt tragic, mai mult decît un semnal de alarmă, dar, în afara unor comentarii (locale) total imbecile, n-am băgat de seamă vreo reacție a societății. Ea, societatea,  e mult mai preocupată de lenjeria intimă a nu știu cărei fufe sau de căderea ploii de sus în jos, din rațiuni, evident, politice, deci, condamnabile. Și de-aici, multă suferință… Un popor de suferinzi…

Prin urmare, am să punctez doar cîteva chestii, doar așa, pentru cine e zgîriat în urechi de ce se-aude strîmb la fiece pas. Revin la cei doi comentatori. M. Ancuța e mai vechi în “treabă” (de vreo 20 de ani, zice el), celălalt n-are decît vreo 10. Primul se străduiește să ne convingă că știe cam tot în domeniu, dar dă des cu bîta-n baltă. Celălalt are, categoric, mai mult bun simț și chiar “vede” mai bine jocul. Intuițiile lui nu dau greș aproape niciodată. E “rece”, la obiect și nu face paradă de cunostințe, chiar dacă le are. Primul e la extrema opusă și e certat rău cu limba română. Construcțiile frecvente cu “CARE” în loc de “pe care” sînt… firești, celebrul și mononeuronalul “CA ȘI” îi vine frecvent și consecvent pe limbă, fisuri grave sînt… audibile în acordul gramatical, de genul “ÎN CEEA CE PRIVESC” (“în ceea ce privește” este echivalent cu “referitor la”, deci nu suportă acord) – iată doar cîteva dintre non-calitățile comentatorului tv. M. Ancuța. Rămîn pe același post EUROSPORT. Nu e canalul preferat, dar sînt un telespectator selectiv.

O constatare oripilantă e încăpățînarea cu care junii comentatori perseverează în prostie. “Cursa de urmărire”, expresie clasicizată în transmisiile sportive,  s-a generalizat, în comentariile “la obiect” ale flăcăilor comentatori, în “CURSA DE PURSUIT”. Ce-i aia?!?!?!?!?!? Pursuit pe spate, pe dreapta sau cu picioarele în lateral?!?!? Recent, urmăream o competiție de curling (nume, evident, intraductibil – precizare esențială, cum veți vedea).  La un moment dat, l-am auzit pe comentator vorbind despre niște pietre… “GARDATE”. Ce-o fi fost în mintea lui? Să-i fi jucat memoria feste și nu i-a adus pe limbă neaoșul “apărate”? Prețiozitatea în exprimare a comentatorului nu mai e o surpriză, dar chestii de genul “FUNCȚIE DE” (în locul corectului “în funcție de”) – inculta exprimare face tot mai mulți prozeliți (precum “CA ȘI”) te calcă pe nervi. “SE POT ÎNTÎMPLA MULTE” este o altă exprimare bolnavă, în respectiva construcție, verbul “a putea” fiind echivalent cu “ESTE POSIBIL să se întîmple multe”. Cea mai enervantă situație e creată de totala lipsă de respect pentru genul și sexul feminin.

În aceeași transmisie, în tribună, erau prezenți președintele federației internaționale de hochei și “președintele” federației internaționale de curling. Camera ni-i arată pe cei doi președinți și atunci constatăm că “președintele” federației de curling e categoric de alt sex decît vecinul de la hochei și merita să i se spună corect PREȘEDINTA!!! Chiar nu știi ce deosebește clar cele două sexe? Că limba română, aia din școala primară, face deosebirea prin genuri – masculin, feminin, neutru. “Președinte” – masculin – are femininul “președintĂ”. Ca și “doamna judecătoARE” “senatoARE”, “parlamentarĂ”, nu “judecător” ș.a.m.d. Chestia cu exprimarea funcției prin același bla…bla…bla… e o scuză a inculților și a analfabeților. Așa cum m-am săturat de-atîta prostie și incultură pe diverse posturi radio – tv., pe care aud “DOUĂ mai” sau “douăzecișiDOUĂ iunie” – juni si junici jurnalici, acum și-n vecii vecilor, conform gramaticii limbii române,  este corect “DOI mai” sau “douăzecișiDOI iunie”. Ori puneți mîna pe carte, ori rămîneți sine die jurnalici! Niciodată ZIARIȘTI! Pentru un individ căruia i se pun întrebări pe stradă, toate sînt scuzabile (oarecum – insul e catalogat, însă,… ca atare), dar unei  persoane… publice din media (comentator, prezentator, crainic, moderator, “analist” – asta vine de la “anal”?!) toate aceste aberații gramaticale nu i se iartă. Cum nu se iartă nici politrucilor – tot persoane… publice – care dau din buze tot timpul pe “sticlă” (e una dintre marile lor plăceri), dar sînt permanent “la cuțite” cu limba română. Ei ar trebui s-o apere. E însemn național!

Pe posturi de tv. sau radio se aude frecvent “mă abtin să dau un “proGnostic”. Cuvîntul este des folosit în lumea medicală și de persoane cu exprimare pretins “aleasă”. De fapt, este o exprimare ridicolă, prețioasă, termenul fiind arhaic și dispărut din limbă. Dar, în urechile unora puțin citiți, sună mai… academic decît corectul “pronostic”, aflat în toate dicționarele. Deseori, in exprimări publice, unele cadre medicale folosesc o “păsărească anglicizată”, din dorința de-a epata sau… din pură incultură. Fiecare specialitate își are jargonul ei, dar acolo unde se simte “scîrba” față de folosirea corectă și proprie a limbii române, nu încape milă. Cei în cauză sînt, categoric, în culpă, fiind exprimări cu mult mai ridicole decît “mi-am scos apendicita”, la care și un student la medicină zîmbește superior și corectează calm: “Poate… apendicul”. Așa e. Poate… PRONOSTIC!

Din limbajul uzual începe să dispară sintagma “ardei iute”, fiind înlocuită de “CILI” și “PAPRICA”, cuvinte importate și folosite mai ales pe canalele societăților de cablu. Există chiar un Canal “Paprika”, demn de admirație pentru cum este “formatat”. Comentatorii, însă, au grave probleme de exprimare în limba română – exprimarea este improprie de multe ori sau… aiurea. Categoric, “dublatorii” sau traducătorii nu sînt români… neaoși. Și ar trebui! Canalul se difuzează în ROMÂNIA! Pe același Canal, nu se folosește niciodată expresia “ardei iute”, deși bucătarii respectivi asta folosesc. Ei îi spun “cili” (c-așa-i în limba lor) – de ce trebuie maimuțăreala cu “cili” (scris “chili”) și pe titraj sau în dublaj, în locul românescului “ardei iute”?!?! Pe un post tv. cu foarte mari pretenții (justificate) am întîlnit o traducere, inițial, ciudată. Era vorba despre cîini cu urechile… cupate. M-am gîndit că bieților cîini li se leagă urechile sub forma unei cupe. În secunda următoare, am crezut că traducătorul era… francofil. Dar era doar prost. Cîinilor li se tăiau urechile (fr. couper). În limba română, există verbul a tăia. Ai auzit de el? Traducătorului merita să i se taie gîtu’ care oricum nu susținea decît un cap. Vorba zicalei: dacă are cap, la ce-i mai trebuie și minte?

Ia viteză din ce în ce mai mare răspîndirea barbarismului “SEZON”, referitor la seriale, programe de divertisment. În limba română, “sezon” are o interpretare clară și unică: o anumită perioadă a anului, cu anumite caracteristici. Sinonimul curent al substantivului, în limba română, e “anotimp”. Existența acestui sens face stupidă folosirea cuvîntului în sensul care ni se bagă pe gît de stupizi traducatori și promotori de programe. “Un nou sezon din serialul X” e, de fapt, “o nouă SERIE a filmului serial”. O “serie” are mai multe episoade. E clar?

O prostie de ultimă oră: “Consiliul de Securitate al ONU” a devenit, în traducerea unui post de ȘTIRI, “Consiliul de Siguranță al ONU”. E un mod cifrat de-a-i anunța pe tovarăși că se reintroduce cenzura la cuvinte?! Sau o mostră  de crasă impotență profesională?! La o asemenea prostie, pînă și găinile au cerut viză de emigrare în Groenlanda… În general, responsabilizarea traducătorilor de pe posturile de televiziune este minimă. Grija pentru această modalitate de exprimare este mult mai mare la națiile care-și respectă și apară limba (francezii merită toată admirația). Instituțiile abilitate să vegheze la apărarea acestui însemn național își fac acolo cu prisosință datoria. Aici, nici măcar apă de ploaie. Apă chioară. Cu iz politic, evident. Că el e-n toate, “în cele ce sînt și-n cele ce mîine” vor rînji la… viitor.  

P.S. 2. – Despre cîinii vagabonzi, numai bine! Mulți locuitori din Bucuresti și-ar dori să fie în locul lor. De ce? N-ați aflat?!?! Un “investitior străin” a… investit, evident, cam 1,5 milioane Euro într-un adăpost pentru cîini, la vreo 35 km distanță de Capitală. Bravo lui! Acolo ar încăpea cam 10.000 de lătrători, care “consumă” ZILNIC cam 105 lei! “Asezămîntul” e o fostă fermă pentru galinacee reamenajată “ultimu’ răcnet”. Problema este – că e o problemă – că, în momentul de față, în satul București viețuiesc peste 64.000 (șaizecișipatru de mii) de lătrători vagabonzi, gata să-și facă reclamă la canini, dacă nu-i plac ochii tăi. Ăstora li se adaugă numărul imposibil de cuantificat al pisicilor, de soarta cărora suferă toate băbăciunile și frustratele satului. Da’ nu le-ar lua în casăăăăăă! Că lasă păr! De ce să nu-l lase (ca și tonele de dejecții) pe spațiul public? Că-i al nostru, al tuturor.  Dacă aș presupune că fiecare palavramentar a luat acasă o pisică sau un cîine vagabond, aș înțelege de ce s-au scărpinat undeva atunci cînd a trebuit să dea o decizie fermă, în conformitate cu civilizația internațională, referitoare la soarta acestor animale fără stăpîn. Darnicul și inimosul investitor străin are în plan valorificarea patrupedelor în străinătate (prin adopție). O chestie foarte ciudată, avînd în vedere că birocrația are rădăcini adînci în RO, iar adopția unui copil e o aventură uneori riscantă. Ținînd cont de rigorile, în domeniul protecției animalelor și a oamenilor,  în alte țări, îmi exprim serioase rezerve cu privire la scopul final al “investiției”. Pîna una-alta, chiar dacă “vila” e gata, numărul locatarilor ridică o mare problemă. Poate că se va aplica principiul cel mai firesc și răspîndit în lumea civilizată: sejurul limitat. După care… Hai, BB, nu te-ntrista!… Îți dau eu unul, ca am ÎN CURTE, la țară…

P.S. 3. – Ce-a mai flatulat mintea românului aflat pe scaun public? Păi, un primar, ăl din comuna Balș / Iași a ajuns subiect de “știri” printr-o inițiativă… cvasi-curentă în România 2012. Acest individ a cheltuit, din banul public, vreo 200.000 de Euro (adica vreo 9 miliarde lei!) ca să amenajeze în comună un… parc. Da’ parc… parc! Adică cu tot felul de dotări – lămpi cu celule fotovoltaice, pomi exotici, bănci de excepție și mini-piscine cu… peștișori. Ce n-a avut în vedere (sau a ignorat cu bună știință) individul-edil e că zona este permanent inundabilă (ceea ce se vedea clar și-n imaginile tv. – era, de fapt, un parc semi-acvatic). Stupidul primar (arăta ca un autentic membru cc sau prim-secretar județean “roșu”, de pe vremuri) și-a bătut joc de banii oamenilor care, evident, duceau lipsa parcului ca porcu’ de-al cincilea picior. Adevăratele lor lipsuri nu-l dureau niciunde pe primar, nici măcar în fălcile-i atîrnînde. Asemenea inițiative imbecile bîntuie permanent plaiul mioritic  (și am mai scris, nu mă repet). De ce? Pentru că se poate. D-aia!!!

5 Responses to POST-SCRIPTUM XI
  1. In sfarsit, am revazut si eu Video Magazin – sunt fericit! Am rabdat atatia ani sa revad aceasta emisiune si de-abia acum am dat de ea! Felicitari maestrului Doru Dumitrescu!

    • Mulțumesc! Dacă se face CU ADEVĂRAT curățenie prin “curte”, e posibil ca valorile să-și re-ocupe locul meritat și așteptat de către cei care le apreciază (singurii judecători): TELESPECTATORII!

  2. Am auzit azi un presedinte de club de fotbal din Romania, cum ca ” suntem la doisprezece puncte de primul loc”.
    Vi s-a “reabilitat blocul” de catre primarie? Mama lui de bloc, de cand isi dorea sa fie reabilitat si sa nu-l mai condamne toti papagalii!
    Cat de trista si adevarata este afirmatia ” mama prostilor este tot timpul insarcinata”

  3. Nu stiam ca sunteti pasionat de SNOOKER! Nu va plac comentatorii? Faceti un efort si ascultati aberatiile celor de TVR – Olaianos si Mitran. La Liga Campionilor la Fotbal, prefer sa vad meciul fara sunet!…
    Eu merg pe Ronnie! E peste Carter!

    • E prima repriză! Să nu ne înfierbîntăm… Ronnie e excepțional, e o mașină de joc cu… imaginație! Chestie rară, dar… D-aia e superb snooker-ul, pentru că incită creierul la maxim. Mai mult decît șahul, aș îndrăzni…


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3