POLITICIENII ȘI SCUTECELE

 

POLITICIENII ȘI SCUTECELE

 

Explozia, fără prececent, în ultimele decenii, a descoperirilor și invențiilor în lumea științei (un termen generic, să nu aglomerez vorbăreala aici) a făcut ca grijile curente ale oamenilor să depindă enorm de rețelele de socializați. Că, deh, omu-i o ființă socială. Și vorbăreață! Extrem de vorbăreață! Mai ales după ieșirea din peșteră!… Iar acea explozie a științei a făcut ca informația să circule cu viteze inimaginabile altcîndva, situînd plaiul mioritic într-un vîrf de clasament european al iuțelii cu care cibernetica duce veștile în toate direcțiile. Dar, tot în ultimele decenii, a crescut exponențial procentul informațiilor false, care zboară, zglobii și negre, de colo-colo, punînd la grele cazne mințile mai subțirele și generînd acțiuni și gînduri care de care mai stupide sau… catastrofale.  Nu intru aici în detalii.

O fi explodat ea știința, așa cum spuneam 7 rînduri mai sus. dar nici impulsul dat de Creator – exprimat în Geneza 1:28 – n-a rămas fără urmări: „Creșteți si vă înmulțiți și umpleți Pămîntul și-l supuneți; și stăpiniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe Pămînt și peste tot Pămîntul.” Cu dreaptă credință, oamenii au urmat îndemnul. Cu înmulțirea, au sărit recent de 8 miliarde. E-adevărat, unii nu mai respectă (aproape deloc) acest îndemn (motive mai mult sau mai puțin justificate), alții îl respectă de milenii, chiar… neauzindu-l vreodată. Instinctiv. Și temeinic. Stapînirea peștilor, păsărilor și altor viețuitoare pămîntene s-a facut tot cu conștiinciozitate sau… instictiv, pînă la faza cînd s-a dat cu capu’ de pragu’ de sus! Nu prea mai e mîncare și energia costă din ce în ce mai mult (chiar dacă Soarele n-are de gînd să se sinucidă mai devreme de cîteva miliarde de ani), avînd în vedere că jmekerii și profitorii au existat și există tot de milenii. În ultimul secol, au generat forme subtile și vădite de organizare și-au devenit… maeștri într-ale jmekeriei.

În condițiile astea, contează din ce în ce mai puțin condițiile… generale, ale speciei, ale supraviețuirii ei. Contează individul! Fiecare pentru sine! Eventual, și-„ai lui”! Sensurile diferă și… vedem mai încolo. În acest context, OMUL își pregătește cazarea pe Lună (pe Marte n-a ochit încă locul optim pentru grătar, plajă și, eventual, ski), iar viețuitoarele întinselor mări și oceane, precum și cele ale văzduhului și uscatului, se specializează în procesarea micronică a miliardelor de tone de deșeuri plastice, de proveniență umană, evident, gîndind firesc de cinic: „Lasă, bă, Stăpînitorilor, că vă vine rîndul la autodemolare! Ce, credeți că scăpați? Dumnezeu v-a dat viața, da’ nu v-a băgat și minte-n buzunar!”

În ăst răstimp, pe plaiul mioritic, pare a fi în plină desfășurare un experiment în care cineva dorește să afle dacă românii sînt o rasă extraterestră, rătăcită accidental pe-aici, o rasă ieșită din peșteri și sărită brusc la bitcoin și rețeaua de handisocializați țoc-țoc, o rasă care va moșteni ce va mai rămîne din Pămînt, după dispariția Căii Lactee sau… asul din mînecă al Creatorului. Aiureli, veți spune, nu-i nici un experiment. AȘA-I ROMÂNUL! Îngrijorătoare afirmație, care mă obligă să-mi fac de lucru, punîndu-mi încă un pahar de apă plată, cu lămîie.

Pe acest portal, am lansat, în mod repetat, îndemnul sincer „Nu vă uitați la televizor!”, din considerente pe care le-am spus, re-spus, ceea nu voi face și acum. Eu TREBUIE sa mă uit, căci meseria mea se face ȘI LA TELEVIZOR!  Și nu m-apuc să filozofez acum, că nu miroase bine. Deloc! Deci: contactul vizual cu ecranul a surprins, zilele trecute, un dialog pe-un post tv…. ca multe, multe altele in Mioritica. Bîști!!! Erau doi invitați ai moderatoarei de la ora respectivă: un avocat știe-tot, care și-a găsit nașu’, și-un domn pe care-l mai văzusem/auzisem și cu alte ocazii, reprezentînd o anumită categorie profesională, mult încercată de vicisitudinile infrastructurii mioritice actuale, vorbitor la obiect și tranșant, de fiecare dată. Comutarea mea a prins întrebarea moderatoarei, adresată domnului în cauză, considerat, prin prisma experienței, un fel de „barometru” al situației generate de „jocurile” din România, privind prețul carburanților, în contextul impunerii embargoului asupra țițeiului rusesc.  Răspunsul a fost șocant: „România nu mai există. („E clar! Iar aceeași placă?!?!?” părea să traducă rînjetul avocatului) (…) Aici discutăm de-un buton care se-apasă la nivel european, influențat, la rîndul lui, de ceea ce se-apasă la nivel global și, din momentul respectiv, se-ntîmplă lucruri. De noi, zeii se vor îndura și vor prelungi schema aia cu 50 de bani… Vine Craciunul! Ne facem daruri!… Și uite-așa, noi, sclavii, vom mai primi de la zeii de la guvern încă un semnal de minunată dragoste și prețuire. Încă o tură pe 50 de bani, în loc să ne preocupe ceea ce-ar trebui să ne preocupe… Și să le spunem sclavilor, pe bune, ce se-ntîmplă cu companiile astea petroliere, într-una din ele Statul mai avînd participațiune. La declarări de profituri, creșteri și cifre e tot domeniul energetic și mai ales pe cei ce fac cumpărare și vînzare, adică brokeraj.  Aici, pe energie, vedeți foarte bine, sînt cîștiguri din ce în ce mai mari… La fel și-n domeniul farmaceutic, adică… Fix astea care sînt la impuse, nu sînt la alegerea noastră.” Moderatoarea s-a simțit datoare să revină la prima afirmație, șocantă: „Dv. spuneți că nu mai există România… E un mesaj pesimist înaintea Zilei Naționale… (…) Reafirmare: „Pai… nu. NU mai există. O să vedem și cine mai defilează pentru țara noastră…. Moderatoare: „Exista niște oameni care au niște buzunare din ce în ce mai goale…” Invitat: „Este o mare masă de oameni care se descurcă din ce în ce mai greu și nu știu cum să-și mai acopere actele la bănci și cum să mai facă față inflației și tuturor necazurilor năvală și, mai ales, incertitudinii privind ziua de mîine… Și-o masă restrinsă de oameni care, vremelnic, ocupă niște posturi și care cred că vor rămîne veșnic acolo și care poa’ sa vîndă în continuare ce-a mai rămas din România și celelalte țări din Europa și din lume, la bucată, pentru interesele marilor corporații. Aici sîntem, în filmul ăsta jucăm! Dacă ne uităm la brazilieni (dar nu prea ne-arată nimeni, eu mă documentez pe sursele mele, ca mulți alții) și văd ce se-ntîmplă… Și-n Mexic, și-n Brazilia, oamenii, pă bune, iau în piept sistemul și spun STOP! Nu ne călcați în picioare mai rău decît ați făcut-o, că nu vă mai lăsăm!”. Avocațelu’ a rînjit și și-a-ncrucișat mîinile la piept = lipsă totală de comunicare (limbaj non-verbal). „Pînă unde poa’ să meargă această revoltă și-această opoziție absolut îndreptățită a omenirii, în fața unor astfel de nemernici, pînă acolo unde, să sperăm, lucrurile să se răstoarne. Moderatoarea: „Nu știu ce să vă răspund”. Invitat: „Dumnezeu știe!”. Moderatoarea l-a amintit pe americanu’ de vază, care înțelege că ne e greu, trebuie să facem eforturi, dar… „urmează o iarnă foarte grea” (afirmație fără conotație meteorologică, categoric!). Iar avocațelu’ a amintit situația în care, în urmă cu 3 ani, prețurile la combustibili o luaseră „la vale” („cerere…, ofertă...”), dar n-a „auzit pe nimeni să plîngă de grija companiilor petroliere, care aveau pierderi uriașe… Acuma, ne uităm la profiturile altora. Moartea caprei vecinului e sport național. De ce să muncesc să mi-o cresc pe-a mea, să-mi fac curat la mine-n curte, cînd mă uit peste gard și <<Uite, bă, ăsta ce-a făcut!>>. Not ok!!!”.  La un asemenea răspuns total stupid, invitatul a făcut trimitere la conștiinta avocațelului-cu-mîinile-n-piept, singura cu care acesta se putea certa, precizînd: „Eu nu-mi permit să vă judec. Este același discurs  de care m-am săturat și eu și mulți alții și care o să vă izbească în moalele capului cînd o să vă fie lumea mai dragă! (…) Pentru că ideea de-a împărți cu alții ce aparține doar acestui popor, ca să ni se-ntoarcă înzecit, cu profiturile altora înapoi…”. „Mîinile-la-piept” a devenit vocal, apucînd să menționeze că, după niște studii, România, de cînd e „sub papucul Vestului”, „are o creștere dintre cele mai mari, din 2000 încoace...”. Moderatoarea (sau cineva din spatele „ciclopului”), evident, n-a agreat o discuție contradictorie, cu prea multe adevăruri, și-a invocat salvatoarea pauză de publicitate. După care, alt subiect, alți invitați…. Cam așa se face presă, în general, în zilele noastre.

Toate aceste vorbe au fost emanate cu doar o zi înaintea Zilei Naționale a României. Evident, în condițiile în care niște tunuri și rachete bubuie la cîteva sute de kilometri de granița României, nu pare de mirare că Ziua Națională a fost marcată de-o impresionanată demonstrație de forță militară, în care N.A.T.O. a bătut pasul cel mai apăsat. Sînt multe țări pe planeta asta, în care Ziua Națională e prilej de mare sărbătoare, petrecere și exces de energie pozitivă. Pe plaiul mioritic, e-o obișnuință, de zeci de ani, din mileniul trecut, ca Ziua Națională să fie marcată, în primul rînd, de defilarea armatei. Fără vreun război la graniță! Evident, românul își vede de valorificarea zilelor libere cumulate în jurul zilei de 1 decembrie (firimituri de la guvernanți), supraaglomerînd șosele, autostrăzi, servicii de primiri urgențe… Căci mioriticul are o zicală străbună: “E mici, e bere, e bine!”.

România nu mai există. (…) Aici discutăm de-un buton care se-apasă la nivel european, influențat, la rîndul lui, de ceea ce se-apasă la nivel global și, din momentul respectiv, se-ntîmplă lucruri.  Aceste vorbe, rostite în preziua Sărbătorii Naționale, denotă o concluzie tragică, dar lipsa oricărui dialog lămuritor (în  situația concretă dată) poate induce ideea anulării manifestării unui stat printr-o simplă apăsare de buton. E stupid și nu pot admite că omul care-a făcut enunțul a avut o asemenea idee-n cap. Includerea României în conceptul european a avut consecințele pozitive pe care le-a avut (vădite-n timp și-n situații extrem de concrete) și nu mi-am propus să reiau asemenea argumentări inutile. Chiar dacă privirea omului respectiv e ațintită peste gard, singura explicație / motivare a afirmației se află în propria curte, în spațiul mioritic. Românii sînt victimele propriei atitudini, în raport cu exponenții lor, legal aleși, cei mai în scutece: POLITICIENII.

Fără a face cercetări exhaustive, nu cred că mai există pe planetă un stat, o țară c-un guvern în care hoții să fie admiși. Hoțul este cel care fură, iar cel care plagiază se numește HOȚ!!! El FURĂ! Nu filozofăm la bațu’ chibritului CÎT fură, așa cum se discută la infinit în societatea românească. O fi 0,8% sau 98% dintr-o lucrare?!? Nu-i vorba de CÎT, ci de existența în sine a faptului. Iar faptele au fost dovedite și răs-dovedite. Se discută vorbe pentru că toate opiniile pro-condamnare trebuie anulate, reduse la tăcere. Pentru că-i vorba de GUVERN, pînă la ăl din capu’ lui! Micul exemplu de… respectare a acestei logici axiomatice, prin demisia ministrului Învățămîntului, e minor.  Dispariția sa de pe firmament era mai mult decît firească, prin natura impotenței profesionale. De altfel, din cei 24 de miniștri ai Învățămîntului, promovați în guvernele post-decembriste, vreo 7 au fost “suspectați de plagiat”. Metodele contemporane de analiză a fenomenului reprezintă un salt edificator (precum cunoașterea științifică în lumea medicală). În contextul evenimentelor de ultimă oră (chestia cu Schengen), numele ministrului de Interne a fost rostit mai des, pentru că, pe lîngă furtul la doctorat, mai iese în evidență printr-o lipsă de neiertat în postura-i actuală: nu știe nici o limbă străină! CE CAUTĂ ÎN GUVERN?!? Întrebarea e valabilă pentru oricare de pe-acolo aflat în aceeași… lipsă. Cunoașterea a cel putin două limbi străine ar trebui să fie condiție esențială pentru accederea într-un guvern. Nu mor de foame traducătorii. E semn de EDUCAȚIE și BUN SIMȚ!

Involuția românului poate fi judecată și prin prisma unei întîmplări personale, la finalul liceului. La una dintre probele scrise ale bacalaureatului, unul dintre colegii mei a fost prins copiind. Gheorghe era cam golănel, cu multe absențe și fără prea mare dragoste de învățătură și disciplină. A doua zi, altă probă, numai că Gheorghe nu s-a prezentat. Și-o veste cumplită s-a făcut auzită! În urma furtului dovedit, el urma să piardă examenul de bacalaureat. Ceea ce știa! Drept pentru care, s-a dus acasă, s-a spălat pe picioare (!) și, cu arma tatălui său (vînător), și-a tras un glonț în gît! S-a sinucis, nesuportînd ideea rușinii și-a celorlalte urmări ale gestului de furt. Repet, era un golănaș. Cu bacalaureat sau fără, majoritatea tinerilor contemporani ar alege și… aleg RENUNȚAREA. Că poa’ să facă bani și fără studii. Jmeker să fie!

Toată această stare de spirit, acest mod defect, bolnav de-a dreptul, de-a vedea viața în sec. al XXI-lea, conduce, inevitabil, la un singur gînd: peștele de la cap se-mpute! Viața noastră cotidiană nu duce lipsă de “evenimente” cu urmări generale: schimbarea, din ce în ce mai accentuat, a statutului climatic al planetei (cu urmări decelabile în detaliile vieții cotidiene), războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care ne face să regîndim dimensiunile timpului – al Doilea Război Mondial a fost în mileniul trecut, secolul trecut și totul PARE la o distanță apreciabilă, precum campaniile lui Napoleon sau politica intolerantă a Regelui Soare. Prin modul de acțiune și aspirațiile imperialiste actuale ale leader-ului (încă) rus, ne trezim contemporani cu atrocitățile și crimele inimaginabile de război comise de-un monstru al istoriei numit Hitler, pe care-l puteam crede îngropat pentru totdeauna. Ei, bine, nu! Trebuie să fim atenți ce informații bîntuie Universul (nu teleecranele mioritice), spre a ne organiza timpul pe cu totul alte coordonate decît cele firești, luînd în considerare situații ne-firești, ne-imaginate, într-o lume normală. Revenind la peștele-cel-defect, sîntem în situația de-a constata că, în afară de niște vagi experimente, de 32 de ani nu s-a-ntîmplat nimic extraordinar în România, care să justifice urmările punerii piciorului în prag de acei mulți oameni înșelați de “focurile de artificii” din decembrie ’89. (https://dorudumitrescu.ro/cascadorii-risului/de-ce-pentru-ca-se-poate/) Mulți au plătit cu viața pentru această credință, alții, cu gloanțe șuierîndu-le pe la urechi, au continuat să creadă că CEVA SE VA SCHIMBA! NU S-A SCHIMBAT NIMIC! S-a perfecționat nemernicia, iar generațiile ce-au urmat s-au adaptat, reconsiderînd negativ valorile EDUCAȚIEI (ca și inexistentă acum), învățînd temeinic de la exemple sus-puse jmekeria (nu “șmecheria”, aia e simpatică!) cea mai perversă, iar cei mai neexersați în negativ au luat calea Vestului, punîndu-și în valoare, pe alte meridiane, calitățile native, nealterate de prostie și mîrlănie cocalărească.

Într-o carte a recordurilor sui-generis, expresia “stat de drept” și cuvîntul “democrație” ar fi recorduri absolute la nivelul României. Sînt foarte des invocate, dar fără nici un fel de acoperire semantică. Cei care le folosesc cel mai des sînt cei direct implicați în justificarea lor: guvernanții și parlamentarii. Democrația e caracteristica unui stat de drept, dar, în Mioritica, Puterea nu mai este sub control. Parlamentul, în mod normal, are tot felul de căi… legale prin care atrage atenția guvernului cînd calcă pe ouă. Ei, aș! Cu majoritatea sa de 2/3, palavramentul mioritic susține tot ce emană guvernul. Păi, nu?! La nivelul “atenționării” legislative, culoarul e…. liber! La Curtea Constituțională, din 9 membri, 5 sînt ai Puterii (3 partinici ai Coalitiei blablabla și 2 foști “angajați” ai chiriașului-de-la-Cotroceni). Nota bene: Toate astea sînt văzute / știute și pe la alte cancelarii și consilii europene!…

Coaliția partinică pesedepeneleudemere este ce putea fi mai catastrofal pentru nația română. Udemere își face mendrele ori de cîte ori se ivește vreun prilej de invocare a nu-știu-cărui-ținut și-a altor stupidități adiacente. N-a existat niciodată vreo punere la punct definitivă. Cine s-o facă?!? Că voturile… E… sfinte!!! Penele e ca și inexistent și, oricum, fără nicio legătură cu P.N.L., căci niște corifei se răsucesc în groapă. E-adevărat, a dat un prim-ministru care, fost om de-armată, se comportă… cazon. În spiritul acesta… milităresc, dialogul, consultarea, schimbul de păreri nu există. Pentru că, nu-i așa, ordinul se execută, nu se comentează. Cît despre pesede, el face ce știe, deja, de zeci de ani. Cu ton sfătos, precum un guru, mimînd înțelepciunea și clarviziunea, pesede face ce vrea, controlînd tot și ignorînd total, pentru plăceri exotice personale, chiar protocolul Zilei Naționale. La urma urmelor, și la anu’ mai e o Zi!

Și uite-așa, democrația își caută alte spații de exprimare, pe alte meridiane, pentru că, aici, PUTEREA e una singură, fără putință de atenționare / amendare. Este un proces de regresie istorică, altfel spus, ne-ntoarcem de pe unde-am plecat….

România nu mai există”. În finalul acestor gînduri, afirmația acelui om capătă conotații mai precise, mai adaptate „ogrăzii” proprii, în care unii s-au fălcoșit peste măsură, iar alții blochează internetul, în căutarea de soluții pe alte meridiane. Pentru că, aici, nu se mai poate (cineva făcea remarca argumentată că, în ciuda cifrelor ultrafavorabile pentru investiții în România, firmele străine nu mai pun botul! S-au prins! Oare cînd „se vor prinde” si românii?!). „Este același discurs  de care m-am săturat și eu și mulți alții și care o să vă izbească în moalele capului cînd o să vă fie lumea mai dragă!”

 

Maestre Mark Twain, permiteți-mi, în final, să vă preiau, copy-paste, gîndul genial exprimat cu atîta timp în urmă: Politicienii și scutecele trebuie schimbate des și pentru aceleași motive”.

 

 

 

 

8 Responses to POLITICIENII ȘI SCUTECELE
  1. Da, nu doar nemernicia s a pertectionat, ci si minciuna, lenea, neseriozitatea, chiar nesimtirea s-a “upgradat”… Parca de la sine si in progresie geometrica… Am o singura intrebare, de fapt doua: Cine mai citeste ce-ai scris tu, draga Doru? Si daca citeste, chiar intelege?!? In rest, traiasca Romania, traiasca tricolorul…

    • Bogdan, remarcile tale sînt conforme cu conținutul articolului. De-aceea și întrebările tale… firești, într-o societate ca cea mioritică. Ca om de presă, nu pot să bag capu-ntre picioare, ca marea majoritate a mioriticilor. Am mai repetat-o! DES!!! Stelele sînt SUS, iar în cărare, doar căcat de cîine! D-aia chestia cu “capu plecat….” e-o imbecilitate. Tu nu numai c-ai citit, dar ai avut și-o opinie, ceea ce nu se mai întîmplă de mult nici din partea așa-zișilor “apropiați”. Mulțumesc! P.S. ROBINGO2 îți duce dorul!

    • Da, România nu mai exista! Au avut grija politicienii de ieri, de azi s-o vândă. Tocmai aceasta atitudine asociată zicalei “E mici, e bere, e bine” si neimplicarea, superficialitatea, “las’ ca merge si așa” ne-au adus unde suntem. Sper ca acest articol sa trezească mintile romanilor!

  2. 😉 😉 😉

  3. Direct la tinta!!!

  4. Din pacate, tot ce ai scris in analiza ta este adevarat si antidotul la aceasta maladie va fi greu de gasit. Completez cu un alt citat al lui Mark Twain, relevant in acest context: ” If voting made any difference, they wouldn’t let us do it.”

    • Realitatea e șocantă, în contextul în care există un clasament al celor mai fericite țări din lume și în care România n-are nicio șansă să fie inclusă vreodată. Românul e uituc și iertător…. Iar AȘA-I ROMÂNUL nu-i o lozincă de făloșenie. Dimpotrivă!


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3