Melci nătîngi

Melci nătîngi

 

Halul în care a ajuns Educaţia în România e, deja, motiv de-o revoluţie. D-aia adevărată! Nu zic “înc-o revoluţie” pentru că “focul de artificii” din ’89 a făcut doar victime (nevinovate!!), a înlăturat doi analfabeţi din fruntea “satului”, dar, în conformitate cu planul şi scopul REALE, a ridicat bariera hienelor şi mai analfabete, care se lăfaie acum, în spaţiul mioritic!!! PUNCT.

Internetul mi-a facilitat, recent, lectura unor idei legate de educaţie, în procesul de învăţămînt mioritic, într-un articol al unui mai tînăr practicant într-ale presei. El recunoaşte că-n şcoală l-a urît pe Geo Bogza pentru că era obligat să citească “Cartea Oltului”, un rîu ca şi inexistent pentru un “crescut la malul Mării Negre”. Din spaţiul dobrogean, vederea Oltului era, cîndva, la fel de utopică precum litoralul pentru un taximetrist din Zalău. S-a depăşit de mult faza asta, dar autorul ar trebui să recunoască faptul că n-a avut profesori PROFI de română, care să-i declanşeze gena interesului pentru Geo Bogza şi-al lui univers. De care, se pare, şi-a dat seama, într-un tîrziu!…

Problema e de-a dreptul sinistră în contemporaneitate, cînd, de mult, deja, s-a “decretat”, de către un cetăţean scriitor, că trebuie să scăpăm de “scheletele” – gen Eminescu – de prin şifoniere. Cine-şi ignoră trecutul, îşi anulează, practic, viitorul – s-ar spune repede, fără dorinţa de teoretizare filozofică, aici şi acum. De fapt, nu-i numai problema deprofesionalizării personalului didactic – asta-i o realitate, întrucît, în acest mediu profesional, îţi trebuie, poate mai mult decît în alte domenii, HAR!!! Ceea ce cam lipseşte cu desăvîrşire, în spaţiul mioritic contemporan. Avem, în schimb, nedorita ”şansă” de-a suporta, de foarte mulţi ani, la conducerea supremă a Educaţiei, în spaţiul carpato-mioritic, tot felul de analfabeţi nătîngi, dar politruci de nădejde, care vor să instituie obligativitatea identificării termenului EDUCAŢIE cu PROST!!! De la mandat la mandat, se calcă tot mai adînc în străchini, iar unii mai calcă şi-n străchini penale, ca “celebra” ministreasă care scremea oarece lacrimi pe la nişte pretinse posturi tv. Mai mult decit atît, aşa cum, deunăzi, scria într-un articol R. Orăşanu, “suntem și țara care a dat lumii singurul ministru plagiator al Educației din Uniunea Europeană. La o conferință organizată recent, cineva spunea că învățământul românesc este precum un telefon analog într-o epocă a smartphone-urilor, a telefoanelor 4G, telefoane care vor deveni, în curând, 5G.”

Apariţia genului de “profesoare” pomenit în articolul de plecare, profesoare care, probabil, şi-au desăvîrşit pregătirea prin vizionari de filme în adolescenţă şi nu din întelegerea VALORII literaturii române, nu este o noutate. Am toată admiraţia pentru Harry Potter, ca personaj, şi pentru creatoarea lui, dar pot face parte amîndoi, eventual, din bagajul SUPLIMENTAR de lectură, nu din cel FUNDAMENTAL!! Nu mai subliniez, în acelaşi context, apetenţa stupidă, nejustificată, pentru spaţiul cultural transoceanic – la urma urmelor, de ce M. Twain şi nu Edmondo De Amicis sau fraţii Grimm?!?!?!? Procentul actual incredibil (inexistent altădată!) de analfabeţi ai plaiului mioritic se datorează, în principal, incapacităţii profesionale a celor care stau DEGEABA la catedră. Ăştia sînt majoritari (ADEVĂRAŢII dascali n-au dispărut cu totul, dar sînt în numar infim si înteleg foarte bine ce şi de ce spun ce spun acum). Nu luăm la bani mărunţi gravele disfuncţii de sistem, fiind toţi de acord că peştele de la cap se-mpute!!! Şi trebuie tăiat! Dacă familia nu mai e în stare (din motive arhicunoscute, subiecte ale altor discuţii), deja, să mai asigure bagajul educaţional de start în viaţă, ŞCOALA e cea care TREBUIE să modeleze copilul, adolescentul, tînărul, în paradigma cultural-educaţională a naţiei din care face parte şi, prin extensie, la nivel planetar.

Universalitatea unei literaturi nu poate fi decretată prin opţiunea unui cadru didactic care sparge oul în partea opusă celei tradiţonale. Aşa cum bine remarca autorul articolului, nu scoatem decrete de universalitate punînd pe masă “Divina Comedie” a lui Dante şi gingaşele versuri ale lui Ienăchiţă Văcărescu, scrise cu vreo 300 de ani mai tîrziu. Ceea ce e cert, în spaţiul carpato-dunărean contemporan, e că, în lumea şcolărească (indiferent de nivel), despre Dante se mai bîiguie, poate, cîte ceva, dar despre Ienăchiţă Văcărescu, un “precursor al literaturii române moderne”, se poate afirma, cel mult, că-i… vreo rudă cu bulevardul Barbu Văcărescu, sector 1, Bucuresti. E pe GPS, bă!!!

De fapt, sinistritatea situaţiei expuse în articol e totala ignorare a VALORILOR în această ţară, prin necunoaşterea şi/sau nerecunoaşterea lor, în urma unui proces amplu şi meticulos de spălare a creierelor şi robotizare mentală cotidiană, în ultimii zeci de ani. Nu sînt şi nu voi fi avocatul naţionalismului, dar PROSTIA ia amploare generalizată şi aşa-zisele initiaţive ale cîte unui cadru didactic plimbat, eventual, şi dincolo de vama Borş, nu înseamnă că trebuie să înlocuim Carpaţii cu Alpii elveţieni sau valea Oltului cu defileul munţilor Stîncoşi. Gîndirea copilului poate fi pusă la muncă doar dacă ŞTII cum s-o faci, în raport cu nivelul lui de dezvoltare, la momentul dat. Pentru că “După melci” poate fi citită şi la 6 ani, cu decriptarea, firească, doar pînă la un anumit nivel. Suficient pentru începerea acumulării tezaurului VALORIC personal. La 26 de ani, deja, trebuie să pricepi cum stă treaba cu filozofia barbiană. Dar asta se face cu HAR pedagogic, nu cu scălîmbăieli care frizează nătîng nonconformismul anilor ‘70 ai mileniului trecut. Ăia chiar erau interesanţi şi au generat o filozofie de viaţă!….

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3