BAC… PAC!

BAC… PAC!

de MATURITATE, așa cum era considerat “pe vremuri” (adică în secolul și mileniul trecute). Mă agăț numai de chestia asta cu bacalaureatul, lăsînd deoparte alte măsuri stupide sau total ineficiente ale aceluiași decizional (cu tot “aparatul” lui catastrofal), pentru că chestia asta “arde” în acest moment.
Subiectul EDUCAȚIE l-am mai discutat și, în general, se discută mai ceva ca fotbalul. Departe de-a fi un admirator al actualului ministru al Educației, recunosc că e un tip încăpățînat. Și-a pus în cap să demonstreze că BACALAUREATUL poate re-deveni, cu adevărat, un examen

 

 

 

 

 

S-au bătut toate clopotele în momentul în care s-a hotărît că examenul de anul ăsta va avea parte de camere de supraveghere în clase (“asta-i lipsea chelului” s-au repezit unii). Într-o țară definită, în exterior, ca o țară “de hoți”, măsura e mai mult decît firească. De ani de zile, erau, deja, experimentate (cu succes!) tot felul de metode ingenioase, bazate pe cele mai dibace descoperiri în domeniul IT&electronics, pentru înlocuirea “cunoșterii” cu furtul ordinar, la examene. Dacă s-a “copiat” de cînd lumea, de ce să nu se copieze și-acum? Ce dacă, în toate țările europene (cel puțin) ADEVĂRATE, acest concept – al furtului la examen – NU EXISTĂ!

Românul nu-i… român dacă nu înșeală sau fură!… Rezultatele acestui mod de-a vedea reușita-n viață n-au încetat să apară. De 20 de ani, societatea românească involuează la capitolul EDUCAȚIE, în momentul de față doar bulgarii sînt mai jos decît noi, la nivel european. Tot felul de papagali decizionali au perpetuat o stare catastrofală de fapt, care are consecințe dezastruoase pe termen lung. Nu-i vorba numai de dezinteresul constant financiar pentru zona educației, ci și de o totală lipsă de strategie în domeniu, fiecare nou venit pe scaunul ministerial experimentînd tot felul de năzbîtii, ale căror consecinte nefaste se văd peste decenii și decenii…

Bacalaureatul 2011 e pe ultimii metri. Centralizarea datelor arată că mai bine de jumatate dintre candidati… n-au luat examenul! Există, prin Ardeal și Timiș, licee la care promovabilitatea e ZERO!  În Harghita și Covasna, examenul la limba română a făcut prăpăd. Oare cînd o să le intre-n cap celor neconvinși, încă, faptul că LIMBA ROMÂNĂ e LIMBA NAȚIONALĂ? Și că ea trebuie cunoscută și vorbită corect de TOȚI locuitorii țării!! Nici o nație europeană (cît despre americani, să nu mai vorbim) nu face rabat atunci cînd vine vorba de limba națională. E vectorul principal care ne definește ca nație.

Dacă, prin Ardeal, unii visează potcoave de cai morți, e problema lor onirică. Să suporte consecințele. Nici prin județul Timiș situația nu-i mai roză – procentul de promovabilitate bate spre 38% doar! Bate în zona violet a spectrului. Bașca vreo 100 de lucrări… identice (!!??!). Catastrofa era, deja, previzibilă cu cîteva zile în urma, cînd sute de candidați au vrut s-arate că ei sint mai jmekheri decît camerele de supraveghere. Au încercat să fure, au fost prinși, eliminați din examen, cu drept de reexaminare peste două sesiuni. Aici trebuie pus un asterisc. Le-aș învinui de malpraxis și pe acele pretinse CADRE didactice care au favorizat furtul. Sau chiar l-au generat (după spusele diverselor televizoare din RO). Am mai discutat despre nivelul profesional al profesorilor din învățămîntul românesc – e deplorabil, în general, și ne-scuzabil de salariile, cu adevărat, mizere.

Meseria de dascăl e o vocație și niciodată nu poate fi tratată precum cea de vînzător de loz în plic. Prin urmare, imaginea CADRELOR are mult de suferit dacă “progeniturile” lor nu ies bine la examen. Și-atunci, hai să fraudăm puțin… Ca n-o fi foc, la cît se fură-n țara asta… Cei mai afectați de situație par să fie, însă, parinții. Unii au aflat, pentru prima oară, unde e situată școala în care a-nvățat, ani si ani, odrasla lor. Si nici unuia nu-i dă prin cap să intre-ntr-o biserică, și-n fața icoanelor să repete de-o mie de ori: “Iartă-mă, Doamne, EU am greșit!”.  Pentru atei, soluția e aceeași, dar în piața centrala a orașului, în genunchi și cu voce tare: “Îmi cer iertare, EU am greșit!”.

De 20 de ani, familia din România a încetat să mai aplice dictonul “cei 7 ani de-acasa”, perioda minimă de EDUCARE a copilului. Educația se face după ureche și, mai ales, după noile reguli păguboase ale “democrației”. Din cînd în cînd, mai vine cîte-un test, în viață. Pînă anul asta, bacalaureatul devenise un fel de “compunere la ora de sport”.  Anul ăsta, s-a introdus o regulă nouă-n joc. Și unii au fost eliminați. Merită pedepsiți, în mai mare masură, “antrenorii”: profesorii și părinții.

O-ntrebare se pune, însă, de la sine: pentru ce tot acest efort? Cu bacalaureatul, cu copiatul, cu tot acest stres? Zău, la ce servește? Societatea românească “debordează” de exemple de “forțoși” care nu știu nici măcar ce face găina, dar au pierdut șirul zerourilor din cont. Azi nu-ți trebuie școli înalte și examene stresante pentru a ajunge chiar și prin forumuri europene… O minte jmekheră n-are nevoie de BACALAUREAT! Si ce să facă, apoi, cu BACALAUREATUL? O facultate?!? Pentru ce?

Cartonul ăla doveditor se poate obține și fără toată tevatura asta. Și nu sînt pline străzile de tot felul de dricuri de ultim răcnet, la volanul cărora sînt niște creaturi mononeuronale, cu ochelari “ochi de broască” și alură de jmekheri buni de “Antipa”?… Cluburile și discotecile sînt pline de candidați la BACALAUREAT pentru care Eminescu e o strada-n București (unde e o cîrciumă MIȘTO, BĂ!), iar tabla înmulțirii e mai complicată decît descifrarea tablițelor de la Marea Moartă. Cluburile si discotecile au fost inventate pentru distracție și relaxare (subscriu cu toata inima, pentru că le frecventez), dar junii și junicile care se preumblă pe-acolo și habar n-au pentru ce EI există-n viața asta mă umplu de mîhnire. Cîndva, în viitorii ani, cel puțin unul dintre jalnicii ăștia candidați la bacalaureat, va fi înscris în cursa pentru “prezidențiale”. Vai de soarta ălora care nu-l vor vota! Ceilalți și-o vor merita, din plin, p-aia… aleasă!

 

P.S. Cînd eu am dat eu bacalaureatul, la proba scrisă de limbi străine, s-a-ntîmplat  ceva neobișnuit: un coleg a-ncercat să copieze, a fost prins asupra faptului (fără camere!!) și a fost eliminat din examen. Colegul era cam… derbedeu (cum ar fi caracterizat astazi comportamentul lui, în timpul școlii), dar fără abateri care să depășească scăderea notei la purtare. Urmarea eliminării din examen am aflat-o a doua zi și ne-am cutremurat. Băiatul s-a dus acasă, a luat pușca tatălui său (care era vînător), și-a pus-o-n gît și… s-a-mpușcat.  Examenul de MATURITATE făcuse, CU ADEVĂRAT, o victimă.

One Response to BAC… PAC!
  1. La acest articol, as adauga drept comentariu urmatorul banc:

    Ce asigura succesul in viata?
    Iata o formula matematica prin care se poate raspunde la intrebare.
    Daca:
    A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z se reprezinta prin:
    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26.

    Rezulta:
    H-A-R-D-W-O-R-K (MUNCA)
    8+1+18+4+23+15+18+11 = 98%
    si
    K-N-O-W-L-E-D-G-E (CUNOASTERE)
    11+14+15+23+12+5+4+7+5 = 96%
    Dar,
    A-T-T-I-T-U-D-E (ATITUDINE)
    1+20+20+9+20+21+4+5 = 100%e
    Si,
    B-U-L-L-S-H-I-T (RAHAT)
    2+21+12+12+19+8+9+20 = 103%
    SI, iata cit de sus va poate urca
    A-S-S-K-I-S-S-I-N-G (LINSDECURURI)
    1+19+19+11+9+19+19+9+14+7 = 118%

    So, one can conclude with mathematical certainty that While Hard work and Knowledge will get you close, and Attitude will get you there, it’s the Bullshit and Ass kissing that will put you over the top.

    Tinind cont de aceasta formula matematica, se poate trage concluzia ca, in timp ce prin MUNCA si CUNOASTERE te apropii, iar prin ATITUDINE ajungi acolo, abia prin RAHAT si LINSDECURURI depasesti virful piramidei.


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3