Neo-snobii

Neo-snobii

 

Una dintre temele abordate de revista Le Nouvel Observateur, cu oarece timp în urmă, a fost “snobismele verii”, care schiţează un fel de “ghid” al tendinţelor neo-snobului. N-am intenţia să fac o recenzie in extenso a subiectului, dar am citit materialul cu multă atenţie şi plăcere, mai ales că mă bătea gîndul să pun pe hîrtie cîteva observaţii despre manifestările snobismului pe plaiul mioritic. Am constatat, în timp ce citeam revista, că nu-i nimic nou sub soare (“un clişeu” o să ziceţi). Snobii par a fi aceiaşi, indiferent de meridian sau paralela planetară.

Pentru cei care n-au habar de unde vine chestia asta cu snobismul, Frédéric Rouvillois, autorul unei “Istorii a snobismului” coboară-n timp, pe la finele secolului al XVIII-lea. Se zice că studenţii de la Cambridge ar fi inventat acest termen cu care îi desemnau  pe toţi cei care nu făceau parte din universitatea lor (adică un fel de “ne-savanţi”). Cam plini de ei, nu vi se pare?

Sensul actual al noţiunii a apărut în anii 1840, perioadă în care s-a editat “Cartea snobilor”, o culegere de cronici ale marelui romancier englez William Thackeray (publicate mai întîi in foileton, în revista “Punch”, între 1846 – 1847). Cam pe-atunci a început să se răspîndească, în cluburile engleze, şi o falsă etimologie a cuvîntului, potrivit căreia snob ar proveni din expresia sine nobilitate (“fără nobleţe”), prescurtată s.nob. Interesant, nu?

Domnul Rouvillois pune punctul pe i, precizînd că snob e individul care se străduieşte să se integreze unui grup pe care-l consideră superior celui din care provine. “Păi, ăsta-i monsieur Joudain!” vor sări imediat cei trecuţi măcar prin şcoala generală (aia adevărată!), cărui nu-i plăcea postura de burghez şi se visa aristocrat, din care aristocraţie chiar credea el că făcea parte… În aceast punct al demonstraţiei, Rouvillois distinge snobul (care nu ţine musai să se-mbogăţească) de parvenit (care vede prioritar partea materială, fiind mai ataşat de realitate decît snobul). Ceea ce transferă asupra snobului un dram de simpatie, în raport cu arivistul…

În fond, snobul n-are decît defecte, dar, pentru faptul că se “bagă” mereu în faţă, el provoacă “ieşirea la rampă” a unor personalităţi reale şi a unor curente de opinie care, altfel, ar rămîne pentru totdeauna în penumbră sau total necunoscute. Dacă aţi ajuns cu lectura pîna în punctul ăsta, mai departe devine palpitant. Gata cu teoria!

 

Ziariştii de la Le Nouvel Observateur îşi continuă incursiunea lor în universul neo-snobilor locali, într-un registru care stîrneşte cel puţin zîmbete. La urma urmelor, cum spunea Rouvillois, entuziasmul debordant al snobului “face viaţa mai amuzantă. Mai poetică, chiar, uneori”. Spuneam că snobul e snob, indiferent de coordonatele planetare în care s-ar manifesta. Totuşi… Avem şi noi neo-snobii noştri (cum avem şi neo-comuniştii noştri, de care nu mai scăpăm odată), dar ăştia n-au nimic simpatic, ci dimpotrivă. Sînt de-a dreptul siniştri.

Nu cred că mai există vreun cetăţean dintre milioanele care-am mai rămas în ţară care să nu fie dezgustat la simpla auzire a cuvintelor “politică” şi “politician”. Cu toate astea, neo–snobii mioritici sînt în stare de orice, numai să li asocieze numele cu titulatura “politician”. În secunda următoare, brusc, devin “doctori în politică”. Din care ”burghezie” provin ei? Păi, din oricare zonă socio-profesională, dar jurnalicii (adică pseudo-ziariştii), oamenii de (aşa-zise) afaceri şi alte persoane publice (cu pretenţii de vedete) par cei mai ahtiaţi de mirajul “aristocratizării” lor peste noapte. Nu-i de ici, de colo să scrie pe cartea de vizită “deputat” sau… “senator” (în America, mai treacă-meargă, da’, în România, chiar sună a glumă proastă).

Din nefericire pentru români, snobul cu manifestare în această zona este dublat de parvenit. Parvenitismul, arivismul sînt trăsături definitorii pentru această categorie care numai simpatică nu e. Sînt vajnicii luptători pentru ciolan şi jilţ, care generează doar dispreţ şi lehamite din partea celor care-au făcut grava eroare să-i “aleagă”. Snobul în cauză ajunge să creadă că chiar este CINEVA sau că Dumnezeu l-a dotat cu oarece organe-n plus. În preajma celor identici cu el, e slugarnic sau impertinent, după caz. Statutul lor se “consolidează” în momentul în care primesc vizita intempestivă a unui grup de “mascaţi” sau sînt aduşi să depene povestiri în prezenţa unui procuror. Au senzaţia că l-au apucat pe Dumnezeu de picior! Sînt în centrul atenţiei şi visul lor “de-a fi în faţă” e la limita extazului. Neo-snobii noştri politicieni simt imperativ nevoia să se ”bage-n seamă”, venind cu tot felul de iniţiative aşa-zis legislative, care de care mai aberante (copiii “trăzniţi” sînt adorabili, pe lîngă ei).

Amintiţi-vă de ideea unui astfel de politician neo-snob de transformare a clădirii-cea-foarte-urîtă a Parlamentului într-un… mall! Ele (ideile aberante) trebuie gîngurite nu numai în marea hală parlamentară, ci şi pe cît mai multe televizoare (“dacă la televizor nu eşti, nimic nu eşti!”). Şi cum snob la snob trage, MEDIA au din abundenţă snobii lor angajaţi, care abia aşteaptă să “se bage-n seamă” cu snobii politici. Ziaristul snob n-are nici o legătură cu ziaristica, dar ştie că scandalul, oportunismul, jigodismul îl pot aduce în preajma “puternicilor” zilei, de fapt, indivizi din aceeaşi “castă” cu el. Adevăratele valori se ţin departe de asemenea specimene.

În aceeaşi categorie a neo-snobilor mioritici se includ şi cei care pun la grea-ncercare medicii de la camerele de gardă, obligaţi deseori să le salveze viaţa, după ce s-au dedat la “plăcerile” drogurilor (eu zic că nu există decît DROGURI – nici uşoare, nici grele, nici… “plante etnobotanice” (după exprimarea media-snobilor cu căpuţe de ghips)). Ei sînt generaţia cool, căci aşa se consideră ei “up to date”, mai mioritic zis “în pas cu vremea şi vremurile”, neştiind că, de fapt, sînt doar nişte snobi neghiobi. Snobismul lor păgubos are “modele” care-şi fac de lucru chiar pe la televizor (e drept, cu acelaşi succes ca mustaţa la broască) şi nu se sfiesc să se mîndrească cu “călcatul pe bec”. Că altfel n-ar mai fi snobi. Neo-snobi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3