POST-SCRIPTUM VIII

POST-SCRIPTUM  VIII

 

Toamnei i-a cam expirat contractul de muncă… Insă, pare să nu fie atît de convinsă c-ar trebui să cedeze locul iernii, zic eu, văzînd cum “mercurul din termometre” (telecăpuțele de ghips sînt îndrăgostite de sintagma asta) se simte atras din nou, vioi, spre “înălțimi”. Dac-ar fi să dau un “prognostic” (altă tîmpenie care agreseaza urechea din ce în ce mai des),  iarna asta, care a-nceput ca toamna, s-ar putea termina ca vara… Căci nimic nu mai e ce-a fost, iar ce va fi este, de departe, altceva decît trebuia să fie.   

P.S. 1 – Toamna are, între atributele ei, și pe acela al gustului extravagant. După ce face o adevărată risipă de tonuri și culori pentru veșmintele copacilor – ca la o superparadă de modă high style –, extravaganța o-mpinge, apoi, să-i lase… fără. Adică, goi! Și nu toti sînt sexy, atenție! “Veșmintele” cad pe unde-apucă: pe alei, trotuare, pe lîngă garduri… Cu niște zile-n urmă, am văzut o scenă care părea desprinsă dintr-un tablou al lui Bosch. Un individ inscriptionat ROMPREST, înarmat în spate c-un soi de suflantă, ținea în mînă o tulumbă cu care ÎMPRĂȘTIA frunzele din rigole și de la marginea gardurilor ce împrejmuiau spațiile verzi.

Alți indivizi, purtători ai aceluiași înscris pe spate, măturau agale și tihnit frunzele care, prin praful ridicat de stupidul mînuitor al suflantei, abia mai nimereau pe unde să se-așeze. Nici dac-ar fi fost un concurs pentru cea mai mare prostie, o asemenea tîmpenie nu s-ar fi putut imagina. În mari capitale ale lumii, am văzut o asemenea operație, numai că… invers. Lucratori de salubritate, cu tulumbe similare, ASPIRAU frunzele din rigole și de pe alei în saci pe care-i aveau în spate. Numai pe plaiul mioritic lucrurile stau… cu verdele-n jos!

P.S. 2 Nu vreau să mă pun rău cu iubitorii sportului, mai ales că tatăl meu a fost un înfocat microbist. Dar o știre recentă mă obligă să nu bag capu’-n nisip, ca mai toți contemporanii carpatini, în fața unor acte de impertinență funcționărească (și nu numai!). Niște consilieri extrem de microbiști din primăria Ploiești au considerat ei că antrenorul echipei de fotbal locale ar trebui să primească un salariu de… 10.000 de euro/lună, probabil ca să-i îmbolnăvească de nervi pe portarii de la oricare bancă din RO. Că în capul lor e doar aer, precum în balonul de pe teren, n-ar fi de mirare. N-ar fi singurii. Numai că respectivul antrenor, cu un cinism care friza nesimțirea crasă, a fost mai mult decît de-acord cu suma, considerîndu-l un “salariu decent” (un salariu de 300 de euro, foarte frecvent în RO, este, probabil, extrem de… indecent!). Banii sînt plătiți de primărie, adică de fraierii contribuabili.

P.S. 3 – Despre ce mai aberează jurnalicii din RO? Deunăzi, o agenție online pretinsă de știri, anunța, prin “mausul” unui angajat, ca “Un avion Wizz Air s-a DEZMEMBRAT în aer și s-a întors de urgență la Băneasa!”. Printr-un simplu exercițiu de imaginație, vedeți bucați componente ale avionului care, după o călătorie aleatorie și aventuroasă prin aer, se reunesc cuminți pentru ca avionul să aterizeze. Totuși. Că asta nu-i o chestie de ici, de colo. Cîtă caznă pe bietul neuron al jurnalicului, care s-a dat de ceasu’ morții să… dezmembreze (= descompunere, desfacere în mai multe bucăți) un avion, în loc să spună că, în realitate, era vorba DOAR de-o tablă din preajma motorului. Evident, asta e “jertfa” prostiei nemăsurate pe “altarul” audienței tabloide.

Democrația așa-zis “originală” din RO dă frîu liber oricăror manifestări, inclusiv vocale, înscrise toate sub semnul libertății cucerite cu prețul și sub focul bla, bla, blu… Pe un post FM, pe care-l respect pentru calitatea muzicii difuzate, am auzit un foarte june prezentator înghesuind o știre între două rock-uri clasice. Și zicea el c-a aflat cum că, de-acu-nainte, cine vrea să zboare în spațiu, cel puțin pînă la stația orbitală, trebuie să știe musai limba rusă. “E clar – a conchis flăcăiașul – nu va mai zbura nimeni. Cine să învețe limba rusă?!? Este o limbă imposibilă, vă spun eu!”.

Mi-a fost milă de bietul NIMENI care a emanat o asemenea tîmpenie și mostră de crasă incultură. Nu discut condiția în sine, pentru “zburători” (de știre s-a ales prafu’ oricum). E vorba de-un post de radio, o “tribună” media care, vrînd-nevrînd, manipulează oameni. Cunoștințele de cultură generală ale individului nu depășesc tastele telefonului mobil. E clar! Limba rusă nu-i mai “imposibilă” decît oricare altă limbă de pe planetă, iar cultura exprimată în aceasta limbă este inestimabilă pentru spiritualitatea omenirii. N-am fost și nu sînt rusofil, dar incultura impardonabilă a acestor mutanți contemporani, în creștere ca număr, mă revoltă și mă face să nu-i iert niciodată.    

P.S. 4 – O știre oripilantă am recepționat-o în urmă cu cîteva zile și, recunosc, m-a pus serios pe gînduri. Un post tv. a prezentat rezultatele unei munci care se-ntinde pe cîțiva ani și… mai dureaza puțin. Pînă cînd? Pîna cînd vor apărea, în producție industrială, primii “hamburghiri” fabricați… in vitro! E o perspectivă cel puțin odioasă, dătătoare de fiori, pentru viitorul omenirii. Există, deja, de ani buni, un cor polifonic care condamnă acest produs “tradițional american” din cauza urmărilor nefaste asupra sănătății a milioane și milioane de oameni nu numai din spațiul amercan.

Un cercetator și-a dedicat timpul și banii (CUI?) pentru fabricarea acestui subprodus alimentar in vitro. Era în extaz individul în momentul în care arăta cum a fost obținută în eprubetă prima folie de “carne”, subțire cît foaia de ceapă. În locul unor studii care să dea soluții reale pentru găsirea și multiplicarea posibilităților de-a oferi locuitorilor planetei NUMAI alimente NATURALE și în cantități îndestulătoare, oamenii constată că sînt în pregătire alte… soluții. Că cercetătorul ăla n-a făcut de capu’ lui ce-a făcut. Și ăsta, probabil, nu-i decît creștetul aisbergului.   

P.S. 5 – Despre incultura aleșilor-cui-i-a-ales s-a scris și s-a vorbit, se va scrie și se va  vorbi. Pentru că ei nu cedează. Deloc. Dimpotrivă. Își fac din prostie un steag, cu care, desfășurat, pășesc mai departe, călcînd în picioare reguli, legi, principii, netemători.  O mostră elecventă a oferit-o recent un astfel de “ales” care a debitat, în fața unor microfoane avide de senzațional: “Le plac, nu le plac despre mine, eu sint…”.

Ce este el nu ne interesează. Sau ne interesează! Pentru că individul a repetat fraza de foarte multe ori, la cerere (doar, doar și-o da seama de grava greșeală elementară de exprimare comisă). Aiurea. A dat-o pe bășcălie, așa cum e tratat totul în spațiul carpato-mioritic. Ziceam că ne interesează pentru că astfel de indivizi, străini total de cultură și violatori în serie ai limbii naționale, prin poziția pe care o au în societate (și, unii, în distinse forumuri europene), au posibilitatea de-a dispune luarea de decizii care ne afectează pe toți. Indiferent că NE PLACE sau NU NE PLACE despre ei.   

P.S. 6 – Violarea limbii române e un subiect inepuizabil în România, pentru că faptul se produce în văzul și auzul tuturor, fără ca vreo instanță să pronunțe vreo… condamnare. Pe un post tv., campion la asemenea deraieri, am citit pe-o burtieră: “Profesorul de sport CE era suplinitor…”. Furați de mirajul televiziunii, inculții țării jurnalici n-au mai apucat să termine școala primară, c-ar fi aflat de existența relativului CARE, relativ… care este, în mod aberant și din ce în ce mai frecvent, înlocuit cu CE, indiferent de situație. Exprimările sînt de-a dreptul hilare, dacă n-ar fi total stupide.

Este situația similară cu sintagma CA ȘI (ca și profesor, ca și metodă, ca și argument...), folosită în mod haotic și total nejustificat atît în vorbire, cît și-n scris (titrajele de pe toate posturile abundă în asemenea imbecilități). E inutil de amintit că, pe același post tv., am regăsit celebra, de-acum, exprimare greșită “DATORITĂ creșterii nivelului apei, orașul ar putea fi înghițit...”. Greșeala e frecventă atît în exprimarea personalului redacțional, cît și a invitaților, pe care nu-i corectează nimeni. Normal, pentru c-ar trebui să stie, în primul rînd, redactorii cînd e DATORITĂ și cînd e DIN CAUZA. Greșeala nereparată trece drept normă în urechile telespectatorului care, astfel, e manipulat de prostie.

Cum se mai face manipulare? Oricum. Defectarea unui aparat dintr-un spital e o problemă de ordin tehnic, pe care trebuie s-o rezolve șeful / conducătorul / decizionalul. Dar cînd un post tv. titrează CARDIACII LA MÎNA MECANICULUI, asta se numește manipulare ordinară. Oamenii intră-n panică pentru că inima lor, viața lor depinde de… un mecanic. Nu, depinde de luarea celei mai potrivite decizii de către șef / conducător / decizional. Nu trebuie alergat mecanicul prin curtea spitalului și tras la răspundere. Fără multe explicații, ați înțeles cum stă treaba și-ați mai înțeles că asta… nu-i o știre. Da’ ce, parcă-i singurul fapt divers pe care posturi tv. pretinse de știri le dau drept… știri?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3