POST-SCRIPTUM V

POST-SCRIPTUM  V

 

P.S. 1 – Cu mult timp în urmă, scriam despre dezastrul sistemului sanitar românesc, dintre ale cărui mostre tragedia nou-născuților de la maternitatea Giulești a depăsit granițele țării. Ministrul sănătății s-a spălat pe mîini atunci, precum anticul Pilat. Gafele au continuat, iar presa românească, așa de {bip} cum e ea, a tot tocat “știri sinistre din sistemul medical”. Ieri, o știre care a întrerupt brusc logoreea în buclă a teletabloidelor mioritice anunța că respectivul ministru a demisionat. Foarte tîrziu, dar mai bine așa decît… la alegeri. Motivul? Dumnealui n-a fost băgat în seamă de nici un fel la vasta acțiune de recorectare a bugetului.

Care au fost motivele ignorării? Nu este esențial și sintagma “c-așa-i în România” închide, momentan, subiectul. Nu i s-a dat, dar nici nu i s-a luat nimic. Nu asta l-a afectat pe dom’ ministru, ci nebăgarea în seamă, și orgoliu-i s-a îmbățoșat. Toarnă niște apă rece pe el și se răcorește. Nu cred c-au putut face la fel și toți cei care au tulnicat de pe toate colinele despre catastrofele sistemului medical românesc și pe care dom’ ministru i-a ignorat. Respectivii n-au dat buzna pe demisii (unii n-aveau nici măcar de unde să și le dea), dar nici bine nu le-a fost. Nu mă interesează soarta demisionatului ministru al sănătății, dar nutresc speranța că, în existența asta pămînteană, voi apuca clipa în care, în România, pe posturi decizionale, să fie puși SPECIALIȘTI PROFESIONIȘTI și nu politruci. Atenție, nu e vorba numai despre domeniul sănătății!   

P.S. 2 – Ce fapte diverse mai umplu teleecranele românești? Unul mi-a atras atenția cu un pixel în plus. În centrul “știrii”, era un foarte guraliv europarlamentar român, care e-n război pe față și cu bunul simț, și cu limba română și cu toată lumea.  Alesul-cui-l-a-ales s-a… ales cu niște amenzi, în urma autosesizării unui organism care sancționează discriminările de orice fel, autosesizare generată de-o exprimare în public a respectivului individ. Dacă toate exprimările lui în public ar fi fost sancționate REAL, ca-n oricare societate democratică ADEVĂRATĂ, cu amenzile respective s-ar fi putut construi un metrou pînă la Baia Mare (poate n-ați uitat o conversație telefonică a acestui europarlamentar cu un jurnalic de la un teletabloid mioritic; dacă ați uitat-o, o reauziți aici). El, însă, nu-i stresat absolut deloc financiar, fiind dispus să plăteasca zilnic 20 de milioane lei (vechi) amendă agenției cu “discriminările”, cu păstrarea, în continuare, a năravului. Numai că… Ei, aici e-aici.

Nu mi-am imaginat să-i țin vreodată partea acestui “latifundiar”, cum îl dezmiardă unii jurnalici, dar parcă are el dreptate, de data asta. Omu’ susține c-a afirmat (public) că bărbatul care “calcă pe de lături” e blamabil, dar nu-i de lapidat. În schimb, femeia care-și înșeală bărbatul, indiferent cu cîți și în ce condiții, e ÎNTOTDEAUNA categorisită curvă. De TOATĂ lumea! Aceste afirmații, făcute într-un context public, au REPRODUS un mod de gîndire generalizat la nivelul societății (el l-a numit “cutumă”, ceea ce-i cu totul altceva).  Omu’ are dreptate. E ca și cînd ar fi reprodus un alt template socio-lingvistic: dacă doi îți spun ca ești beat, te duci și te culci. Sau ar fi spus bancul “un inginer se plimba prin parc cu un intelectual”.

Nu palavramentarul în cauză a emanat – cu originalitate – că femeile pot fi numite curve dacă-și înșeală bărbații, iar bărbații care calcă pe bec… nu se numesc în nici un fel (un bărbat “curvar” are altă conotație). El și-a însușit un “truism” pe care l-a emis ca o părere: ”se zice că…”. Societatea, care a “clocit” sintagmele de mai sus timp de generații, se face că plouă și bagă capu’ sub apă. Respectiva agenție cu antidiscriminarea calcă-n străchini autosesizîndu-se și dă impresia că tot caută cu lumînarea asemenea situații care duc la aberații. Următorul pas poate fi obligativitatea unui test pentru depistarea misoginilor, o aberație extrem de firească pentru satul România.

P.S. 3 – Sincer, cred că țara asta nu se mai vindecă de prostie. Proporțiile ei cresc exponențial, de la o zi la alta.  A spune și-a spune și-a tot spune e chiar și peste puterile lui Sisif. Am urmărit, pe unul dintre canalele oferite, contra cost, de-o societate de “cablu”, un serial polițist excelent.

Toate bune și palpitante, numai că traducătorii filmului au omis să pună mîna pe-un dicționar și-un atlas de anatomie și să afle că substantivul DIRECTOR  are femininul DIRECTOARE, iar cînd e vorba de-o femeie, ea este firesc și fără tăgadă anatomică și lingvistică “doamna DIRECTOARE”, și nu doamna director, cum stupid a fost titrat de zeci de ori în film (și-n alte filme la fel de agramate). Ignorarea diferenței anatomice e revoltătoare (deschideți atlasul anatomic dacă n-ați aflat pîna acum diferența, stupizi traducători)! Agramatismul se lăfăie pe ecrane și-n folosirea stupidă a sintagmei “am aplicat pentru  pentru postul x”. Asemenea “aplicanți” sînt din ce în ce mai mulți – știți vorba cu “mama proștilor e mereu gravidă”. Prostănacii contemporani habar n-au că-n limba maternă si oficială – limba română – există “m-am înscris la concurs pentru  postul x”, “am depus o cerere pentru postul x”, toate fiind exprimări, legale, corecte și-n acord cu legile universale ale democrației și cu tratatele de neproliferare a armelor atomice și chimice. Pe vremuri, se răspîndise un alt import păgubos (și tot pe filiera prostiei): verbul a composta. În limba română, exista din totdeauna termenul compost (găinaț fermentat), care, în veci, n-avea cum să facă familie cu stupidul barbarism. Compostarea unui bilet suna în urechea prostului mult mai… occidental decît perforarea unui bilet (operația care se petrecea în mod real).

Niște lucrători din ministerul în care angajații aruncă uneori cu chipiele-n aer dădeau detalii… profesionale pe un teletabloid. Mi-a țiuit urechea tot auzind repetat termenul “locație” (s-au deplasat în locație, au depistat locația, la locație au gasit dovezi… etc.). Daca ar fi deschis un dictionar (de hîrtie) ar fi aflat că LOCAȚIE înseamnă   1. Închiriere. Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani.  Lucrătorii în cauză își pot motiva exprimarea prin “așa am auzit la radio sau am văzut la televizor (că pe la școală n-am prea trecut)”. Și n-ar minți, pentru că jurnalicii vajnici ai patriei nu ies din… “locație” nici să-i pici… la examenul de promovare… grădi! Știti cum se spune: prostul nu e prost destul dacă nu e și… perseverent. El așa ȘTIE și n-ascultă de nimeni! Că-i democrație!

P.S. 4 – Ultimul peseu de azi e o “bijuterie”… moldovinească. O persoană încearcă să-i dicteze, la telefon, unei alte persoane, numărul 810.373.268.63.026. Pregătiți-vă să rîdeți. Da’ ghini di tăt! ;-))))))))))))))))))

One Response to POST-SCRIPTUM V
  1. Vai ce-am rîs la ultimul PS!! Genial =))


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3