POST-SCRIPTUM III

POST-SCRIPTUM III

 

Acest POST-SCRIPTUM reuneşte cîteva dintre ieşirile la rampă ale prostiei, incompetenţei, stupidității infatuate – postúri curente ale românului contemporan, în raport cu care ceilalţi, minoritari, fie adoptă o atitudine belicoasă (sortită eşecului), fie se retrag în învăluirea binefăcătoarea a verdelui naturii, căruia îi alatură un pahar de vin alb, rece şi gratis (calităţile obligatorii ale vinului) şi. din toata inima, închină: “4M!”

P.S. 1 – Dominique Strauss-Kahn, cap de listă pe statul de salarii al FMI, a ţinut afişul zile-ntregi, săptămînile trecute. Toată planeta e la curent… Acum este arestat la domiciliu, într-un imobil de 16 milioane de Euro, de vreo 600 şi ceva de metri pătraţi, în inima New York-ului. All inclusive! Nu discut ce-a făcut sau n-a făcut. Am propriile mele idei, dar văzînd că plaja e plină de cearceafuri ocupate de păreri care de care mai abracadabrante, mă abţin. Nu vreau să-mi însuşesc pîinea “comentatorilor politici” mioritici, de care RO e plină ca drumurile ei de gropi. Altă chestie m-a zgîriat pe neuroni. Majoritatea prompteriştilor pretinşi “jurnalişti” de la cel mai sinistru, în realitatea lui, post tv. autohton n-au reuşit nici măcar o singură dată să pronunţe CORECT numele acuzatului de faimă financiară mondială. Din [Ştros] nu l-au scos zile-ntregi, deşi tipul, francez fiind, îşi zice şi i se zice CORECT [Stros). C-aşa se pronunţă în limba asta, a lui Molière, pe care stupizii nostri jurnalici mioritici o consideră sub nivelul lor de cunostinţe… anglofone. Cînd eu vă spun că plîng buticurile de la metrou dupa vînzători, nu mă credeţi…  Da’ măcar o şcoală primară trebuie şi acolo!…

P.S. 2 – O declaraţie cel puţin stupidă a unui actor celebru – Larry Hagman – dintr-un şi mai celebru serial american – DALLAS – a stîrnit  o reacţie.. pe masură (adică cel puţin la fel de stupidă). Fostul JR, care ne ocupa serile sîmbetelor predecembriste la televizor (ocupare reluată, apoi, zilnic, ca să se sature românii de-atîta fast american!) a declarat recent că “revoluţia” decembristă din România a fost declanşată de… DALLAS: vezi, Doamne, românii s-au răsculat, precum ţăranii la 1907, pentru că se săturaseră de fraţii Petreuş la pungă şi voiau şi ei să trăiască bunăstarea văcarilor americani, cu sonde de petrol în grădină, din citatul serial. Cretinărie mai mare nici că mi-a fost dat s-aud! Cetăţeanului LH, categoric, i s-a urcat la cap nişte petrol din scenariu, dacă a ajuns să creadă – în 2011!! – că românii mileniului trecut erau căzuţi în limbă după decorurile din DALLAS. Că el e cel puţin senil, nu mă interesează chiar deloc. Dar faptul că telejurnalicii din RO (majoritatea ne-trăitori în evul mediu românesc predecembrist, deci necunoscători nici ai celebrului serial) au declanşat discuţii, mese rotunde, ovale şi paralelipipedice în care să dezbată, zile la rînd, impactul serialului asupra ciclului menstrual al pisicilor de-apartament… castrate, raportat (impactul!) la declaraţia surprinzătoare şi, mai ales, ne-aş-tep-ta-tă (dupa 21 de ani!) a superstarului galactic JR, mi-a provocat un efect diuretic instant!

P.S. 3 – Ce-a mai flatulat mintea aleşilor-cui-i-a-ales?! “Coroniţa” a revenit, săptămîna trecută, consilierilor de la primaria sectorului 1 al satului Bucureşti. Ăştia “e cei mai tari” şi la amenzile care urmează ridicării mai mult ilegale a maşinilor parcate pe uliţele satului. Sumele sînt cel puţin NESIMŢITE şi ILEGALE (sînt caz concret şi merg cu ei pînă la CEDO!!). Subiectul e altul: persoanelor despre care vorbeam le-a flatulat mintea următoarea iniţiativă: să dea cîinii vagabonzi în grija prostituatelor. Alea prinse “pe bec” şi duse la “secsie”. Dacă nu plătesc amenda, iau în braţe un cîine! Vagabond! (ei şi tănticile alea ong-iste, avide de bani, le zic, total aiurea, “comunitari” – ce-o fi aia?!?!?!). “Iniţiativă” mai imbecilă nici că se putea – şi “Cărţii recordurilor” îi e silă s-o audă, da’ s-o… înregistreze!… Dar dacă la mijloc e-o socoteală mult mai perversă: cîini vagabonzi au fost şi vor fi (citeşte pe sait Nici un latră nu mă cîine, ca să nu reiau subiectul), dar prostituate… Dacă indivizii ăştia… fără “posibilităţi” de la “1” vor să scape… elegant de ele, au găsit un motiv… fără pedigree! Da. Da’ sînt şi ele fiinţe, au nevoie de căldură sufletească şi de alte chestii… specifice, care aduc un ban cinstit. Că prestează, nu?

P.S. 4 – Recentul festival de la Cannes, unde se duce cine vrea şi, mai ales, cine nu trebuie, şi-a desemnat, deja, cîştigătorii. Nu intru în comentarii – la orice competiţie de acest gen, comentariile abundă, mai ales după. Iar eu nu vreau să cad in plasa… cutumei. Ediţia din acest an va rămîne în istorie şi prin faptul că un mare regizor – unanim recunoscut – a fost declarat persona non grata în timpul festivalului, cu aplicabilitate imediată! De ce? Păi, pentru că marele regizor, adică Lars Von Trier, şi-a exprimat public simpatia pentru Hitler, pe care îl “înţelege”. Şi a încheiat apoteotic: “OK! Sînt un nazist!” Ce-a urmat? Ura şi la gară! Cu chestiile astea, care afectează memoria colectivă pe durată IMPRESCRIPTIBILĂ, nu se glumeşte. Nicăieri în lumea civilizată, guvernată de adevarata democraţie. LVT este cunoscut pentru comportamentul şi ieşirile sale, nonconformiste uneori, dar o asemenea declaraţie nu se iartă. Asta n-a însemnat şi excluderea filmului său din festival. Nicidecum. Dar, în cazul primirii unui premiu, a fost sfătuit să nu-ndrăznească să se prezinte. La cererea organizatorilor festivalului, LVT şi-a cerut scuze. “Am crezut că n-am ştiut!” Pe plaiul mioritic, un asemenea comportament… pro-nazist al unor persoane dintre ăia aleşi-de-cine-i-a-ales a fost considerată doar o… extravaganţă, iar bufonul îşi vede de treabă în continuare. Reacţia Cetății e insignifiantă şi dovedeşte, din păcate, că o atitudine fermă de persona non grata este cel putin utopică pentru o naţie care confundă toleranţa cu INDIFERENŢA. Totul se îngroapă în păguboasa băşcalie, iar clovnul îşi vede liniştit de afaceri, pe ăste plaiuri sau pe alte meridiane exotice.

P.S. 5 – Am mai vorbit, în cuprinsul acestui sait, despre dricarii si dricăresele care circulă pe uliţele  patriei (vezi Dricul si femeile). Deunăzi, am retrăit situaţia văzută în urmă cu un an, cînd o individă blondă conducea agale un Bentley alb, pe la piaţa Dorobanţi, ţinîndu-şi progenitura-n braţe. Erau încălcate brusc o găleată de articole de lege, da’ cine s-o vadă? Nu ştiu pe unde patrulau, în momentul ăla, miliţienii ăia care-ţi cer actele la control pentru că ai depăşit cu 582m/oră viteza legală… Deunăzi, aşadar, pe strada Paris, pe sensul giratoriu fiind, cît  pe ce să fiu lovit de-un ditamai dric negru, cu “cătușe-nlănțuite” şi geamuri bronzate (slăbiciunea minoritarilor patriei). Jmekheraşu’ n-a schiţat nici cel mai mic gest de-a frîna şi doar norocul şi-un plus de-acceleraţie m-au salvat de la o lovitură nemeritată. Mi-a stat în spate pînă la breteaua de la “Guvern”, iar la STOP am băgat de seamă un amănunt… mortal: cretinu’ îşi ţinea-n braţe… progenitura care, chipurile, manevra volanul. În spate, o “mami” blondă se ţinea temeinic de telefon. Vă imaginaţi scena? Acest cretin, înmatriculat auto cu nr. B-XX3-BBC, circula pe uliţele Bucureştiului (chiar pe lîngă clădirea actualului guvern) fără nici o apăsare, punînd în pericol mai multe vieţi (a lui mă interesează în ultimul rînd). Asemenea jmekheraşi de România ar infunda puşcaria în oricare dintre țările civilizate ale planetei. Aici, însă, stupizii palavramentari mioritici se chinuie să mai îndulcească nişte prevederi ale codului rutier. Că, deh, oameni sîntem… Mă gindesc că asemenea specimene, precum cel descris, care atentează la viaţa normală, firească a CETĂŢII, s-ar încadra foarte bine în categoria ACN – anus contra naturii şi, ţinind cont că ACN e o anomalie, reacţia firească este anihilarea ei. Cum? Prin ERADICARE!

 

5 Responses to POST-SCRIPTUM III
  1. Ma bucur ca-ti poti pastra stilul umoristic inconfundabil! Cand faci haz de necaz esti cel mai tare! Continua, te rog, altfel pot sa cred ca totul se naruie!

  2. Aplauze pentru prezentare, nervi pentru constientizarea situatiei si neliniste pentru toate ce ni se vor mai intampla! Din nelinistea asta, se poate sa se-aleaga si ceva bun? O forta, un antidot? Zic, intreb.. .

    • Dacă rămînem în sfera teoriei, rămînem în preistorie… Dacă aveți conștiința curată, puneți mîna pe piatră și-i distrugeți! Sînt niște mutanți catastrofali ai societății românești contemporane. Mîine vă vor călca, fără milă, cu dricurile lor!!! Decizia vă aparține!

  3. Bine ca-mi dai sa citesc, fiindca tocmai ma pregateam sa vin in Ro cu treaba… Si de fiecare data cind trece mai mult de o luna de Austria, incep sa vad intr-o geana mai roz Romania, pe urma dau sa fac hepatita primele 3-4 zile, pina intru in ritm, na… asa e, de la granita ti se face rau, nu sint fandosit… Curios cum ne adaptam – dupa 3-4 zile, mai ales dupa ce am primul drum la Bucuresti, intru oarecum in ritmul vulgar, nu mai sint penibil sa las pe toti din toate gangurile sa iasa pe prioritatea mea, nu mai salut ca fraierul oamenii pe strada de teama sa nu ma creada nebun, incep sa caut si eu cite o bordura ca sa parchez, incalc 50 la ora in localitati daca ma pot atasa dupa un TIR… si altele. Aaaa, ma obisnuiesc sa-mi vad masina murdara de praf 🙂 … Si nu mai sar ca ars cind vad la Carrefour mitocanii parcind pe locurile pt handicap, din fata… Desi asta nu trece niciodata, as face un site cu “Handicapatii Romaniei”, punind pozele lor linga masini. Sa urmaresti un aspect: o zi intreaga de cind iesi din casa pina inapoi, nici un semafor, la nici o interesctie, nu e respectat in intregime: e unul care calca pe zebra, altul care pleaca mai devreme, altul care trece pe rosu, asa mai departe. Nu e intersectie in viata ta sa fie respectata de toti. Asa e la toate semafoarele: economice, sociale, politice, educationale, medicale din Ro… Poporul asta e predispus sa treaca pe rosu, oriunde ar fi el. De aia nu e bine si nu se va face bine. Iar pentru aia de sus, nici macar nu mai exista semafoare! Hai pa, o sa zica lumea ca sint plin de fite, dar e asa bine sa traiesti in pace, respectind regulile date…

  4. Foarte bune P.S.-uri, le citesc cu placere si ma ia o neplacere mare cand aflu si-mi dau seama ca sanse sunt putine sa traim in normalitate…Si cum am mai spus, Romania cade de pe glob…


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3