ROBINGO

ROBINGO

 

ROBINGO, jocul interactiv de televiziune cu cea mai mare popularitate în România, a fost lansat, în premieră, la data de 3 octombrie 1993, pe postul TVR1. Realizator: Doru Dumitrescu. El a fost difuzat săptămînal (duminica, înainte de programul de ştiri de seară) pînă în 1998, cînd a fost scos din grila de programe pentru că… mai aveau şi alţii nevoie de publicitate! Şi-aşa… i s-a pus perna pe faţă!… Din păcate, n-a fost singurul program de succes al televiziunii publice, care a sfîrşit astfel. “Criminalii” umblă liberi printre noi!…

ROBINGO este programul care l-a propulsat pe Horia Brenciu în faţa camerelor de luat vederi, iar redactorei Adela Harnagea i-a deschis drumul către reuşita… de milioane, în lumea televiziunii (cînd am angajat-o, era de “meserie”… mamă!). Pe la ROBINGO s-au perindat zeci de colaboratori, mulţi dintre ei rămînînd, în continuare, captivi ai mirajului televiziunii, altii fiind prosperi oameni de afaceri sau promotori ai culturii române (Mircea Dan Duță, de pildă), care nu uită, însă, ceea ce-au învăţat la Jocuri & Concursuri.

 


 

 

 

 

 

 

 

5 Responses to ROBINGO
  1. Avatar

    Dumnezeule… Ce zile, ce vremuri… Am castigat si eu la Robingo, cand eram in clasa a 5a – ce credeti? Niste actiuni la Dacia Felix! 😉 Memorabil…

  2. Avatar

    In Romania plina de analfabeti manelisti, un astfel de concurs e faliment curat. Dan Negru ce se mai chinuie cu intrebari de cultura generala, dar el se multumeste cu faramul de audienta adus de blondele lui impreuna cu invitatii. Formatele emisiunilor in ziua de astazi sunt facute sa tina cu ochii lipiti de ecran pana si cimpanzeii de la zoo.

    • Avatar

      Asa e. Starea de faliment la care s-a ajuns e cauzată, în egală măsură, de atitudinea publicului, dar şi de nivelul profesional incalificabil al “făcătorilor” de emisiuni (nu-i pot numi realizatori sau producatori pentru că-i jignesc pe cei ADEVĂRAŢI). Foarte grav este ca declinul formatelor nu-i un proces propriu României. Anul acesta, la Cannes, au fost prezentate… cu succes formate chiar pentru cimpanzei!!! E o degradare, în general, a publicului, dar eu am încredere, în continuare, în bunul simţ nativ al românilor. Pe riscul meu! 😉

  3. Avatar

    Felicitari Doru,
    Este un site extraordinar, profesional si incisiv. Iti doresc multa bafta!
    Catalin Jifcu


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published.