“IUBIRE” începe cu A

“IUBIRE” începe cu A

 

Nu mă-nghesui să văd filme premiate cu OSCAR. Le prefer pe alea NE. Așa se face că abia acum i-a venit rîndul unui “premiat”: EL SECRETO DE SUS OJOS (Secretul din ochii lor), un film de Juan Jose Campanella, după o carte de Eduardo Sacheri (co-scenarist cu regizorul). IMDB îmi spune că-i o “dramă, mistery, thriller”. Chestia nu mă convinge (n-avem criterii comune). Mult mai convingătoare e originea filmului – o țara sud-americană: Argentina. De tot ce înseamnă creație artistică a acestei zone a planetei m-am apropiat cu grijă și cu… pregătire prealabilă. E o zonă “minată” de pasiune, magie, sentimente devoratoare, accente dictatoriale, predispoziție la fantastic.

Despre Campanella nu știam foarte multe lucruri (“Lege și ordine” și încă vreo cîteva titluri), dar am apăsat curajos pe tasta play. După primele 10 minute, am închis telefonul mobil. Filmul a reușit să mă captiveze mai mult decît credeam, dîndu-mi senzația că intru într-un univers paralel. Poate “vinovat” e și “jocul” cu timpul: prezent și trecut se succed după bunul plac al regizorului, cu intenția de-a te face să pricepi mai repede cheia jocului. Numai că dom’  Campanella nu-i fraier să vîndă pontul cu una, cu două.

Un procuror (Benjamin Esposito, jucat excelent de Ricardo Darin), colegul și prietenul său alcoolic (Pablo Sandoval, interpretat cu multe nuanțe și subtilități de Guillermo Francella), o tînără  judecătoare, proaspăt absolventă a universității Cornell (de Soledad Villamil chiar te poți îndrăgosti, atît de convingător o joacă pe Irene Menendez Hastings), un soț rămas văduv mult prea devreme (Pablo Rago construiește o evoluție foarte interesantă a personajului Ricardo Morales), un ucigaș de-un cinism rar întîlnit (Isidoro Gomez e jucat perfect de Javier Godino), un avocat abject, exponent al unei justiții dintr-un stat dictatorial (Ramono e interpretat admirabil de Mariano Argento) sînt “jucătorii” principali ai unei tragedii pline de suspans, care se întinde pe vreo 25 de ani.

Nu m-apuc să vă povestesc filmul, dar nu pot să nu vă spun că totul începe cu sosirea unei femei frumoase într-un mediu extrem de anost (judecătorie), frumusețe care rămîne cu ochii pironiți în cei ai unui avocat mai… matur, dar foarte chipeș. E clar că și lui i-a căzut cu tronc. Vor avea prilejul să schimbe zeci de priviri (la prim-plan, gros-plan, detaliu) de-a lungul filmului, da’ ce bine sînt filmate!! Chestia asta poetică e bruscată de-o tragedie: un viol cu ucidere. Victima? O frumoasă doamnă de numai 23 de ani. Benjamin îi vede ochii pe care nu-i mai poate uita 25 de ani, timp în care, chiar ieșit la pensie, e obsedat de acea privire. La pensie fiind, se-apucă să scrie o carte despre iubirea lui… neîmplinită și nefericitul caz. Pe-aici, prin zona asta, trebuie să reținem un element esențial pe care regizorul îl decupează în plan-detaliu: într-un moment de lipsă de inspirație, Benjamin notează-ntr-o agendă un cuvînt: “TEMO” (Teamă).

Discuțiile cu soțul cel văduv au darul de-a-l îndrepta spre o pistă care se dovedește adevărată, dar presupusul criminal dispare-n ceață. Jocul cu timpul, de care vă spuneam, capătă accente filozofice: Morales ajunge să-și petreacă timpul în gări, doar-doar îl va-ntîlni pe ucigaș. Benjamin îl vede, deja, “blocat în timp pe vecie”. Nici Morales nu se lasă mai prejos – încăpățînării cu care Benjamin vrea să elimine toate “petele albe” din trecut, Morales îi dă replica: “Vei avea o mie de trecuturi și nici un viitor”.  Da, dar parcă tot e mai bine decît “să trăiești o viață plină de nimic”, observație a lui Benjamin, în cartea sa, care-l privește pe Morales, soțul rămas vaduv și fără nici o perspectivă. Că lucrurile nu stau  tocmai așa, ne lămurim atunci cînd trebuie.

Unul dintre termenii cheie ai filmului e “pasiune”. Benjamin remarcă privirea plină de-o pasiune mistuitoare a lui Gomez, într-o poză de grup, făcută la o petrecere. Subiectul? Viitoarea victimă. Ăsta e începutul cursei. Gomez, însă, dispare. În virtutea pasiunii sale pentru fotbal, Gomez va fi scos din anonimat ca acul din carul cu fîn, de către Pablo, care are mintea tulburată de băutură, da’ și cînd o are limpede…! Pasiunea lui Benjamin pentru Irene nu se domolește nici peste 25 de ani, împingîndu-l la scrierea cărții și la finalizarea cheii filmului. Cursa politistă a filmului are, evident, un final. Care e… fals.

Prinderea ucigașului e anulată de decizia unei justiții bolnave, într-un stat dictatorial – sinistrul Ramono calcă-n picioare dreptatea și-l eliberează pe cinicul Gomez, care le dă cu tifla… cu pistolul celor care credeau în “justiția cea dreaptă”. Filmul ar fi avut o traiectorie liniară dacă n-ar fi avut la cîrmă un regizor profi! După 25 de ani, în care Benjamin ne dă sentimentul c-am asistat la deriva unui alt “pierzător”, cum sînt cu duiumul în viață, vine finalul 2, care e lovitura de maestru.

Reîntîlnirea lui Benjamin cu Morales este excepțional filmată și dialogul este plin de sensuri. “Odată cu moartea soției, [Morales] a rămas blocat în timp pentru totdeauna” nota Benjamin în carte. Morales mărturisește că l-a ucis pe Gomez, pentru a reface balanța dreptății. Schimbul de vorbe are menirea să închidă totul – Morales chiar nu mai vede vreun rost în răscolirea trecutului. Benjamin, care-a ramas fascinat de ochii victimei de-acu 25 de ani,  nu se lasă păcălit și… Lovitură de teatru! N-am s-o dezvălui pentru că… e-n stil sud-american și vă obligă să vedeți filmul. Ceea ce-am să vă spun e mult mai important.

După 25 de ani, cartea lui Benjamin e gata, dar n-are titlu. În aceeași ambianță de la începutul filmului, el redescoperă fila de agendă pe care notase, cu stiloul, un cuvînt: TEMO (Teamă). Toată cartea fusese dactilografiată la o mașină de scris pe care Irene i-a dat-o lui Benjamin la prima vizită după pensionare (cît fusese procuror, Benjamin n-o folosise pentru că nu bătea litera A). După 25 de ani, Benjamin, cu cartea terminată în față, ia fila de agendă și completează / corectează: TE AMO. După 25 de ani, teama de-a-și mărturisi dragostea simțită la prima PRIVIRE a fost învinsă și mărturisirea vine de la sine: TE IUBESC. Filmul se încheie “ca la carte”: despărțirea de pe peron (dintr-o TEAMĂ cu multe explicații), din prima secvență, are corelativ final întîlnirea “pe viață” a celor doi – Irene și Benjamin.

EL SECRETO DE SUS OJOS este un excepțional film de dragoste, în care PASIUNEA învinge TIMPUL. Este meritul unui mare cunoscător al profuzimilor sufletului omenesc, al abisurilor și înălțimilor unde PASIUNEA te poate arunca.

Omagiile mele lui Juan Jose Campanella și minunaților lui actori.

3 Responses to “IUBIRE” începe cu A
  1. Ma bucur ca te-a impresionat!

    • E firesc, fiind un film făcut cu… SUFLETUL!….. Pentru filme create “similar”, am avut aceeași reacție, în alte pagini ale site-ului. 😉

  2. Fascinante impresiile… Și unde-l putem vedea?


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3