Vreau să mă fac… adult!

Vreau să mă fac… adult!

 

ROMÂNĂ, iar dacă sintagma e folosită intensiv de jurnalici de pe diverse televizoare ale patriei, înteleg c-o vor publica într-un dicţionar al jurnalicilor pentru uzul… jurnalicilor. Al românilor consumatori de MEDIA şi vorbitori ai limbii române, în nici un caz! Dar să revin la capra noastra rîioasă.
Am stat în cumpănă dacă să scriu sau nu ceea ce veţi citi. O ştire de ultimă oră, emisă pe-un canal al faptului divers, dar pretins de “news”, mi-a dat imboldul final. Apropo, ce-i aia BREAKING NEWS?!? Am văzut sintagma pe posturi tv. engleze, americane sau de limba engleză. Deci, în ţări în care limba oficială este engleza. Aşa ceva NU EXISTĂ ÎN NICI UN DICŢIONAR DE LIMBA

 

 

 

 

 

Faptul divers intens mediatizat ne aduce la cunoştinţă că o copilă de 12 ani s-a… reprodus, altfel spus, a născut (prin cezariană – foarte puţin important). Întîmplarea nu-i chiar ieşită din comun, aş zice, ţinind cont că ţiganii îşi obligă copiii să devină “adulţi” cam pe la vîrsta asta. Şi cazuri “mediatizate” au existat şi vor mai exista (pe lîngă foarte multe… nemediatizate). Tauraşul pedofil se pare că-i un june de vreo 24 de ani, iar poliţia e pe urmele lui. C-o fi sau nu vinovat de întîmplare, nu-i treaba mea.

De-aici, mă disociez de “ştire”, căci nu mă mai intereseaza urmarea. Faptul că o fetiţă de 12 ani s-a trezit, brusc, în postura de mamă, deschide, însă, o discuţie cu accente grave chiar. Cum de-a fost posibil faptul!? Poetul ne-ar răspunde simplu: “li se-abate şi la vrăbii de vreo două ori pe an”. Tonul poate să rămînă zglobiu, dar conţinutul e tragic. Deja, intrăm într-o zonă minată: cea a educaţiei. Din punctul ăsta de vedere, România a facut paşi foarte mari pentru a prinde din urmă degradarea aproape totală a conceptului, în Europa şi peste ocean. Nu vrea românu’ să ţina pasul cu vremea? Na, că l-a ţinut. Chestia cu fetiţa-mamă de mai sus e blîndă pe lîngă gravele situaţii din familiile românilor cu copii, din ultimii ani.

După ce ecranele au fost pline de tot felul de cazuri în care parinţi iresponsabili îşi chinuiau copiii (şi pentru care puşcăria e-o pedeapsă blîndă), au existat şi există situaţii în care parinţii sînt terorizaţi de nişte mucea de copii care-au învăţat că, formînd repede un numar de telefon, mami şi tati pot fi luaţi de autorităţi şi nu-i mai chinuie cu “fă aia, drege aia, mănîncă ce-ţi dau eu sau fă-ţi lecţiile acum”. Şi nu rareori, părintele face şi pîrnaie pentru “agresivitate verbală faţă de copil”. În genomul acestor copii n-a existat niciodată notiunea RESPECT, ceea ce determină comportamentul total greşit şi amendabil pe care-l au în viaţa socială. Vina se dă, în primul rînd, pe părinţi, apoi şcoala, biserica… Bla, ble, blu…

Reacţia cetăţeanului în raport cu “mutantul” recalcitrant trebuie să fie… blîndă, că altfel înfundă rapid puşcăria pentru “molestarea” unui copil (e drept, pentru o zgîrietură zdravănă sau spargerea unui geam ale maşinii, îi poti spune monstrului, cu umor: “Hai să vedem, poţi s-o faci la fel şi pe cea de-alături?”, în loc să-l atingi, discret, c-o floare). E dictatura… copilului secolului 21, vremuri în care enunţuri de genul “bătaia e ruptă din Rai” îţi poate aduce blamul întregii planete! “Amintirile din copilarie” ale lui Creangă ar trebui puse la index, nu studiate prin şcoli, să bage groaza în drăgălaşele odrasle contemporane. Nu?

Pe canalul TRAVEL LIVING se difuzează un format (cu o frecvenţă de reluare fooaaaaarte mare!!!) care a facut prozeliţi şi prin România. Este vorba despre aducerea în faţa camerei a unor progenituri de vîrste mici şi foarte mici (nu, nu “biebeluşi”) care trebuie să-şi dezvăluie multiple talente artistice. Şi asişti uluit la toate pregătirile copilaşilor care, încet-încet, se transformă în nişte MUTANŢI. Ei devin, nici mai mult nici mai puţin, decît nişte cópii, în miniatură, ale unor… adulţi. Fetiţele de 4,5,6,7 ani sînt coafate, machiate (“vreau şi gene false, ca să fiu ca modelul X”), rujate, epilate (!?!???!?!?!?!) îmbrăcate, uneori, ca nişte dansatoare profesioniste la bară, date cu tot felul de pomezi şi accesorii numai ca să dea bine pe scenă şi “sticlă” şi să-şi satisfacă mama şi alte neamuri imbecile cărora li se scurg ochii dupa ele (sau ei) în sală.

La fel de imbecili sînt şi cei care generează astfel de formate (aducătoare de bani, mulţi bani!!) care, chipurile, ar trebui să descopere talente… în scutece. Mai mult decît atît, se cheltuiesc bani foarte mulţi (şi se cîstigă pe măsură, fără-ndoială) în lansarea unor posturi tv. pentru segmente de vîrstă de 3 – 5 ani, 4 – 6 ani!!! Oricit ar părea de stupid, exista suficienţi imbecili pe planetă care-şi distrug copiii obişnuindu-i, de la o vîrstă foarte fragedă, cu ecranul televizorului (“Dacă el vrea!.. Şi tace şi din gură şi-mi văd şi eu de treabă!!”). Bieţii medici au obosit spunînd ca statul îndelung în faţa televizorului tîmpeşte, în general, iar pentru copii, cu cît sînt mai mici, e moarte curată programată “înainte de termen”!

Ţin foarte bine minte că, în urmă cu ani de zile, existau dispoziţii (aş zice reglementări chiar internaţionale) conform cărora era categoric interzisă coafarea sau machierea copiilor. Era rău, nu? Privind comportamentul şi vocabularul acestor copii-mutanţi nu poţi să nu te gîndeşti că proliferarea unor minţi bolnave – pedofilii internaţionali – se explică şi prin ambiţiile stupide, iresponsabile ale unor asemenea părinţi de-a deforma imaginea şi personalitatea copiilor lor. De la această postură şi pînă la multiplicarea regimentelor de mononeuronali ai planetei e-un pas mic de tot. Copiii ăştia capătă, deja, o altă percepţie despre copilărie, despre relaţiile cu ceilalţi de-o seamă şi cu ceilalţi membri ai societăţii, în general. De fapt, educaţia lor e redusă la traista cu accesorii cosmetice şi la maimuţărirea comportamentului adulţilor. Nu mai e nici o mirare cînd, aceleaşi canale media, difuzează programe reality în care uciderea membrilor familiei de către un adolescent e relativ frecventă. “Distracţia” se poate extinde la nivelul şcolii sau al unor locuri publice.

Sînt minţi bolnave sau îmbolnăvite de comportamentul aberant al unor părinţi imbecili. Aceiaşi părinţi umplu buzunarele psihologilor şi psihiatrilor în căutarea, cu limba scoasă, a unor soluţii de îmblînzire a progeniturilor “cu care nu se mai înţeleg”. Sigur, nu toti părinţii şi-au sulemenit odraslele cînd erau mici, dar sistemul educaţional este total deviat de la normal în momentul în care părintele nu mai are aproape nici un drept asupra copilului său. De altfel, formatul cu pricina ni le arată foarte des şi pe cele care tremură pentru odraslele lor şi-şi zic “mame”. Nişte tăntici agabaritice, de cele mai multe ori, frustrate şi complexate pe toate palierele, neavînd nici cel mai mic reflex despre ceea ce se cheamă educaţie. Sînt în stare să facă moarte de om dacă odrasla lor nu “dă” cum trebuie pe scenă şi, mai ales, pe ecran. Că viitorul lor acolo e întrevăzut. Nu v-aşteptaţi să viseze la biroul unei firme sau banda rulantă a unei fabrici. Exclus! Dacă n-ar fi extrem de tragic, ar fi de-un ridicol total.

P.S.  După ultimele statistici, între ţările europene, România este pe penultimul loc (înaintea Bulgariei) in ceea ce priveşte EDUCAȚIA.

5 Responses to Vreau să mă fac… adult!
  1. Mirea Adrian Eugeniu 16.03.2011 at 02:17 Reply

    Toti copiii sunt facuti de aceeasi mama. Mama lor!!!!!!

  2. E clar ca lipsesc cu desavarsire cei 7 ani de-acasa! De educatia in scoala nici nu se mai vorbeste – profesorii nu au nici o metoda coercitiva.. iar rolul societatii in educarea copiilor se vede la tv (nu, nu spun ca tv ar trebui sa educe!!! dar macar sa nu mai promoveze atata prostie). Acum, mamele si bunicile sunt incantate cand progeniturile de 2 – 3 ani manevreaza ulitor butoanele tembelizorului schimband canalele dupa bunul plac, ca sa nu mai spun de mandrete de copil care stie sa opereze la calculator… inca de la 3 ani!!! Mamele isi proiecteaza asupra copiilor dorintele (rezultate din propriile neimpliniri si nerealizari), uitand ca fiecare copil are propria personalitate! De altfel, o mama cu gabarit depasit isi dusese toate cele 3 fete la concurs, constatand cu tristete ca una din ele este mai timida si nu-i place pe scena… dar insista cu lectii, sperand ca-si va depasi timiditatea pana la urmatorul concurs! Si cheltuie bani cu pregarirea celor trei fete, in speranta unor castiguri viitoare! Acesti copii sunt investitii financiare!! Oribil! Cum isi vor creste acesti copii la randul lor progeniturile???

  3. Parintii, consider eu, sunt principalii vinovati. Cand un copil ajunge sa fie imposibil de controlat, vina trebuie cautata in sistemul “cauza-efect”. Si aici avem parinte-copil. Societatea de consum isi spune cuvantul, insa consumul acesta are cu totul alte haine decat se vorbeste. Se consuma – cu precadere – resursele interioare ale indivizilor – programe tv pentru varsta 3-5-7 ani care introduc mai apoi psihologii, probleme de raportare la realitate, alimentatie proasta – doar de ziua lor, copiii sunt dusi de PARINTI la… McDonald’s!! Iar exemplele continua…!

  4. Adriana Rosu 03.02.2011 at 00:24 Reply

    Asa este… “Domnii copii” sunt tot mai frecvent scapati de sub control. De ce nu exista cursuri pt cei ce doresc sa devina parinti?… Mi s-ar parea atat de normal… Bine ca pt. a putea fi bucatar, frizer, croitor, sofer sau orice altceva e obligatoriu sa faci o scoala, in schimb PARINTE poate fi oricine, nu conteaza ca n-are nici o idee despre cum se educa un copil…

    • Problema e gravă pentru familiile tinere şi foarte tinere care, la rîndul lor, mai au de acumulat la capitolul educaţie. Fără a ne transforma în tribunal, se poate spune că vina o poartă societatea, în ansamblul ei. În particular, familia, şcoala… În RO, conceptul de familie e la pămînt, iar şcoala… Să te ferească Dumnezeu să fii profesor în ziua de azi!… Şi să nu uităm că fiecare îşi creşte copilul aşa cum a fost, la rîndu-i, crescut.


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3