Și cocoșu’ a fătat o vacă

Și cocoșu’ a fătat o vacă

 

 

“Au curs valuri de cerneală”… s-ar fi scris în alte… vremuri. Astăzi, în mileniul 3, e vorba de miliarde de biți pe care “virtualul” i-a basculat, de colo-colo, purtînd informația galacticului eveniment al plebiscitului din ROMÂNIA, cu subiectul: “cine formează ceea ce se cheamă FAMILIE?” Ei, eu am zis-o aici aproape excepțional de CLAR, dar ce-a curs, ca informație, în necuprinsul Univers, este o chestie tipic și absolut MIORITICĂ!

Zilele trecute, Internetul m-a pus în fața unui articol semnat de-un nume respectabil, de formație stiințifică. Totul părea o autohtonă bășcălie. La cîteva ore după lansare, autorul a fost obligat să precizeze că articolul… e-un pamflet. Era un soi de manifest al unui șef de “coaliție” care contrabalansa teoria darwinistă cu conceptul… “Facerii” (cu stupide explicații pentru variantele… ”Genezei” sau “Creației”). Obligativitatea precizării – asta e! – a fost impusă post-decembrist de niște specimene care stau bine numai cu lipirea posterioară de niște scaune decizionale supreme, căci, despre toate cele “kestii” proprii unei ființe umane… gînditoare, le lipsesc cu desăvîrșire.

 


Gîndirea din spatele unor comentarii la articol mi–a pus memoria la-ncercare: cu niște ani în urmă, a existat un clip difuzat foarte, foarte puțin – cîteva zile cred, în care o femeie își parcase mașina între un zid și-un stîlp. Încercările de ieșire din mașină – repetate – au fost, evident, ridicole. Comentariul final era: “Și ea votează!”. Nu stiu dacă s-a ofuscat – din rațiuni de… discriminare – asociația femeilor din sectorul 7 sau 14 loco, sau genialiatea conceptorului a deranjat, rău de tot, niște cranii cvasivide, dar, evident, decizionale. Dacă “ea” era înlocuit cu “ei”, mesajul era fără dubiu. Și deranja la fel! Conducătorul auto fiind o “ea”, mesajul a fost, probabil, raportat la gen/sex (alternativa în exprimare e generată de existența unor precizări, în documente oficiale europene, care, în dorința de-a nu jigni păru’ de pe picioare al unor categorii umane minoritare, desfid legea, știinta, credința, bunul simț și normele psihiatrice).


“Plebicistul” zilei, în spațiul mioritic, a infierbintat la ROȘU spiritele. Local, dar și pe la înaltele Curți Europene, care au făcut, de mult, pact cu devianții sexual, ca să nu “afecteze” chestia aia extrem de miazmatică: political correctness!!! Mioritic, inflamarea excesivă s-a produs după ce o problemă foarte clară, în esența ei, a fost acaparată de hienele politruce, care au aruncat, pe toate canalele MEDIA, formulări “strămoșești”, care nici prin poveștile lui Creangă n-aveau căutare. Doar la “parcatorii” din clipul amintit, care sînt în creștere exponențială și ale căror precare sinapse cervicale sînt mai elastice ca pînza de păianjen.


Nu-ncap multe vorbe într-un concept care se rezumă la procesul fecundării între un bărbat și-o femeie, în urma căruia poate rezulta, NORMAL și FIRESC, un element perpetuator, în continuare, prin același proces, al SPECIEI. “Celula” minimă și legalizată s-a numit FAMILIE. Și PUNCT! Orice altă combinare, variantă iese din paradigmă și ia diverse nume. Perpetuarea speciei poate avea loc și în afara “celulei”, dar protagoniștii sînt aceiași: EL+EA. “Celula” a căpătat statut social DUPĂ ce ea se regăsea, deja, în credințele oamenilor, “afiliați” diverselor religii. Raportarea la modelul credinței nu-i o greșeală, evident, cînd ea se face… cu bună credință!!!! Toata panarama publicitară pre-plebiscit a fost viciată de statutul actual al diverselor organisme mioritice implicate și-al reprezentanților lor. Care statut e plin de pete cu miazme respingătoare de la “n” poște!!!!. Și, în tot acest context, parabola cu “Facerea” și darwinismul pică foarte aiurea. Pozitia clerului, mai ales creștin-ortodox – credința majoritară în RO, s-a potrivit, la fotogramă, cu cea a partidului-stat, mergînd pînă la forme aberante. Chiar azi, stînd de vorbă c-un prelat “în exercițiul funcțiunii”, am fost sfătuit să merg degrabă la “secție” și să pun ștampila pe DA, dacă mă consider… un bun creștin. Păi… buna credință nu se pune la-ndoială, dar părintele a tras adînc aer în piept cînd i-am explicat scurt că întrebarea de pe “buletin” e mai ambiguă ca numărul exact de neuroni ai macacului de Groenlanda si că manipularea e “cucoană mare” în spațiul carpato-dunărean. L-am intrebat dacă, într-o finalizare negativă a plebiscitului, ar consfinți, în fața altarului, căsătoria a doi homosexuali. Și-a făcut grăbit cruce și-a rostit “Piei, diavole!”. Păi, dacă n-o faci ORICUM (și pînă azi ar fi reacționat exact la fel versus homo!), părinte, de ce te dai de ceasu‘ morții să execuți niste ordine… politice?!?!?!? Ale unor analfabeți politruci, analfabeți la propriu și în toate celelalte! Căci modul în care s-a derulat toată această propagandă pro atitudine creștinească a fost de nivel subpenibil!!!! De ce? Preoțimea a cîntat în strană cu cine nu trebuia!!!! Revenind la articol, înaltele fețe bisericești pomenite prin comentarii sînt citate prin poziționarea lor în regim de COLABORARE cu stiința, fără a-i acorda vreun pas în față. Regretatul savant Stephen Hawking a fost nevoit să recunoască mult mai mult de-atît. INTELIGENȚA implicată ca evidență / dovadă irefutabilă în explicarea existenței foarte multor forme de viață de pe planeta PĂMÎNT exclude orice amestec al vreunei idei din teoria darwinistă. Cu evoluționismul… mai moale!!!! Vezi și premiile NOBEL 2018, în acest sens!!! PUNCT!


În discuție, intervine un concept extrem de vehiculat și… prost înțeles și aplicat: toleranța! Care are și ea limitele ei, dar, ca-n orice concept, poziționarea extremă e ucigătoare. Tot bla-bla-ul pre-referendum, din momentul adjudecării ideii, n-a pus degetul pe rană: poziționarea României și-a românilor, în context planetar!! Și nu e vorba de producția de levanțică la hectar sau ocrotirea viermilor de mătase, pe cale de dispariție! NU! Împingerea toleranței la limita extrem superioară, prin acordarea de ultra-privilegii unor „categorii de minorități”, a avut, la nivel european și planetar, efectul unei molime medievale. Cu consecințele de rigoare!!!! ATENȚIE!!! COPIII REPREZINTĂ SEGMENTUL SOCIAL CEL MAI VULNERABIL!!! România, ca din foarte multe puncte de vedere, a rămas în “coada” Europei (o excepție fericită, aici, alături de alte cîteva țări) la acest capitol al… toleranței. S-a „recuperat”, din greu, la privilegiile=drepturile unor minorități… etnice. Și-așa s-a ajuns la incendierea, in spațiul PUBLIC, a unor simboluri naționale! Și ce dacă?!?!? Românii… e toleranți!!!! Dar niște (mulți) politruci meritau să ia la cunostință de efectele roții lui Horia și-a lui Cloșca!!! Căci politrucii… e marea noastră problemă!!!!!


Deci, nici „Facerea” și nici darwinismul nu pomenesc de fecundarea marmotei cu ursul brun și nici a găinii cu un pitbull. Nu e nevoie de explicații de nici un fel, nici măcar stiințifice. Marmota o va face cu marmotu’, iar ursul brun cu ursoaica brună. În caz contrar, ambele exemplare și-ar afla, firesc, locul pe la “Antipa”. În formol! Pe lîngă biologi, și-ar da cu părerea științific, categoric, și-un psihiatru veterinar. Dar e limpede că trebuie să ne punem foarte serios întrebarea: în cazul în care un grup de oameni – declarabil oficial “minoritate” – ia decizia să-si mute capul la subraț, cu consecința imediată a modificării tuturor interfețelor sociale, în conformitate cu noua configurație (inclusiv lansarea unei întregi industrii de confecții adecvate), restul societății – “majoritatea” – va trebui să se gîndească SERIOS și REPEDE că… TREBUIE să-si mute capu’ la subraț?!?!?!?!?!?!? Dacă-i ăl stîng sau ăl drept, am declanșat, deja, o idee politică!!!

Medicii părăsesc, în pas alergător, România! Măcar psihiatrii s-o ia mai agale!…

P.S.1 Zoofilii sînt pasibili de pedepse… legale! Le-au impus asociațiile pentru protecția animalelor?!?!?!
P.S.2 Ar fi necesară și-o “Asociație pentru protecția OAMENILOR”?!?!?!?!
P.S.3 L-am admirat și-l admir, fără rezerve, pe marele și nemuritorul Dave Allen!!!    https://www.youtube.com/watch?v=h82D5ZvcALM

2 Responses to Și cocoșu’ a fătat o vacă
  1. Foarte tare!

  2. Foarte bune observatiile tale!


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3