Pe contrasens

Pe contrasens

 

Viața unui om este considerată de neprețuit, în contextul fulgurantei noastre existențe pămîntene. Și fiecare se străduiește, după tipul de “conexiune” la “energia universală”, să valorifice cît mai mult din scurtul răgaz teluric ce ne-a fost acordat de Creator. Pentru foarte mulți (numărul lor a crescut exponențial în acest mileniu), carpe diem este filozofia sub care fiecare secundă este stoarsă mai ceva ca o lămîie, nici o picătura să nu scape de sub controlul simțurilor care, simultan sau cu schimbul, detecteaza fiece posibilitate de valorificare a timpului teluric acordat. Și, de regulă, asemenea oameni devin – temporar – chiar modele. Modul lor de gîndire pare “eficient”, “scot maxim de plăcere din potențialul momentului”. Și de ce n-ar fi? În fond, premisa e foarte corectă și semnul de-ntrebare vine mult mai tîrziu sau prea tîrziu:

în “storcătorul” timpului nu prea încap și scrupule, iar dacă viața trebuie trăită “la maxim”, cine mai are timp de gîndire la scrupule? Desigur, fiecare face ce vrea cu viața lui, pentru că-i numai a lui – “sosim și plecăm singuri din viață” e un adevăr pe cît de tragic, pe-atît de… adevărat. Tot ce-i înșirat pe ață, între capetele “mosorului”, sînt clipele vieții care reprezintă tot atîtea  puncte de inserție cu alte “mosoare” ale altor existențe. Încercați să vizualizați chestia asta în Univers – eu aș vedea toate aceste inserții și interferențe ca niște serpi uriași de  ADN,  clocotind de energie. Frumos, nu? Singurătății atotstăpînitoare la capetele “mosorului” îi ia locul, pe traseu, un imens furnicar de acțiuni, gînduri, pasiuni, strategii, orgolii, zîmbete, vorbe, drame, viclenii… Destinul condus de magicul carpe diem e  parte a furnicarului și principiile lui, mai puțin marcate de scrupule pentru categoria amintită, intră în cursa vieții cu alte destine cărora nu le este străină formula magică, dar pentru ei “răgazul teluric” poate genera, prin durata lui “cuantică”, alte conotații ale aforismului.

Nu știu de ce gînduri era bîntuit Horațiu atunci cînd a scris celebrul vers – Carpe diem, quam minimum credula postero –  Culege ziua de azi și fii cît mai puțin încrezător în viitor. Scoaterea din context a aforismului horațian induce interpretarea plină de adrenalină și lipsită de scrupule dezvoltată mai sus. Partea a doua a versului celebrului poem –  fii cît mai puțin încrezător în viitor – transferă discuția în zona scepticismului, a fatalității, a “fanatismului” temporal (ca să fiu în “trendul” zilei). Strălucirea acelui “șarpe ADN” vizualizat în Univers nu e condiționată de mărimea “mosorului” (doar Amy Winehouse și Dumnezeu știu dacă Amy, întrebată fiind, în clipa finală, dacă regretă că moare,  n-ar fi răspuns “Nu, pentru ca mi-am trăit viața din plin, la tensiune maximă”).  Neîncrederea în viitor (în lipsa unor premise generatoare de minime certitudini) poate determina și exacerbarea spiritului de aventură, care se înscrie și el între posibilele conotații ale horațianului îndemn filozofic. Aventurierii vieții au cel mai puțin respect pentru mărimea “mosorului”, considerînd tratamentul cu adrenalină ca pe-o compensație cu bonus nemăsurat.

Marea majoritate a sufletelor care împînzesc planeta aplică aforismul lui Horațiu în cu totul alt sens, îmbogățind prima parte și pozitivînd-o pe cea de-a doua. Viața trebuie trăită cu dorința de-a-i descoperi cît mai multe dintre frumuseți, valori, frecvențe amplificate de la o generație la alta, de la o societate la alta, de la o cultură la alta și oricît de mare ar fi “mosorul” tot nu este de-ajuns. Mai ales cînd toate acele dorințe / planuri subordonate inimii sau rațiunii desfid capătul final al firului. Din acel moment, începe Creația a cărei finalitate aparține, indubitabil, viitorului. “Dumnezeu i-a încredințat omului marea răspundere să supravegheze întreaga Creație” spunea părintele Arsenie Papacioc, vorbe care sintetizează întreaga capacitate umană de-a da vieții sens în fiecare clipă telurică.

Fiecare clipă poate fi un Univers de Bucurie, Fericire, Zîmbet… Și viața are multe, foarte multe clipe. Depinde cu ce le umpli. Si, mai ales, cu CINE! Fiecare, cu temeinicie și privirea deasupra orizontului, își așează cărămizile vieții după planuri unice, planuri care, invariabil, interferează cu fulminantele treceri ale “celorlalți”, grăbiți să culeagă roadele clipei celei fără zăbava, într-un prezent perpetuu, fără viitor.

Temeinicia construcției “majorității” intră, indubitabil, în conflict cu neseriozitatea “grăbiților”, a căror lipsă de experiență și maturitate face dezastre. Dramele abundă pe uriașii “șerpi ADN”, unde secundele stau sub semnul Întunericului, în locul Luminii, iar Bucuriei și Zîmbetului le iau locul Mîhnirea și Dezamăgirea. “Fii cît mai puțin încrezător în viitor” poartă stigmatul lipsei de încredere, Încrederea fiind singurul catalizator capabil să pună-n mișcare energiile uriașe ale Universului. Încrederea e fundamentul IUBIRII care părea, de departe, a fi cea mai strălucitoare undă de lumină a “șerpilor ADN”.  “Părea”, pentru că, spuneam mai sus, numărul celor foarte grabiți în aplicarea, fără scrupule, a dictonului carpe diem a crescut exponențial în acest mileniu.

Și așa cum dau ei buzna-n viață, ascunzîndu-se după axioma “Viața e una singură: fiecare face ce vrea cu ea!”, creează imaginea deseori întîlnită-n filmele thriller / aventuri, unde mașina “răilor” intră pe contrasens, în disprețul total al oricărei legi, și umple drumul de victime care, altfel, urmau sensul firesc de mers. În mai toate cazurile, “răii” sfîrșesc tragic, dar ce mai conteaza? Pentru ei, noțiunea de “contrasens” nici n-are… sens.

6 Responses to Pe contrasens
  1. Un prieten al meu, cu multa ata pe “mosor”, baiat nabadaios, fiind intr-o situatie grea cu sanatatea, a inceput sa se roage si sa discute cu preotul. Preotul l-a ascultat si a zis: “D-le, Dumnezeu cheama la El pe cei buni, nu p’aia rai!”
    Cred ca “grabitii” sint persoane prea perfectioniste, cu mare frica de viitor si speriate de trecut. Eu ma uit in urma si vad copiii, ma uit inainte si vad nepotii. Le vad copilaria, pe care n-am vazut-o prea bine la copiii mei.

    • @Neubius – După cum te caracterizezi, e limpede că nu ești un “grăbit”, dar tot ceea ce spui conduce spre ideea de… perfecțiune! (privești atent copilăria nepoților, pe care n-ai prea văzut-o la propriii copii). Aș spune că “grabiții” sînt, dimpotrivă, extrem de superficiali.

      • Te-as contrazice putin cu privire la superficialitatea “grabitilor”… Am cunoscut citiva si erau foarte atenti cu ce scot pe gura, cum se comporta, grijulii si foarte exigenti (critici chiar) cu persoanele apropiate, nemultumiti de realizarile lor, care nu erau chiar rele si cu toate astea s-au “grabit”. Uneori si eu am grabit pasii, mai grabesc si gindurile, dar…nepotii…

        • @Neubius – Nu e vorba de “graba” pașilor, ci a modului de concepere a clipelor de pe “mosor”. Incărcătura fiecărei clipe poate fi cu “chipsuri” sau cu citate din piramidele egiptene. Una e să nu-ți ajungă timpul pentru consumul de adrenalină (alergînd nebunește cu 250/oră pe-o motocicletă) și alta e să nu-ți ajungă timpul sa citesti tot ce s-a scris despre civilizația Maya.

          • Poti “grabi pasii” si sa te opresti la timp, poti “grabi gindurile” si sa-ti dai seama (la timp) ca gresesti (spre norocul tau), astfel mai raminind ceva “ata pe mosor”. Citi “grabiti” nu au incetinit pasii si poate si gindurile la “grabeala”?

            • @Neubius – Pozitivitatea gîndirii tale îmi face plăcere… Existența acestei categorii… intermediare e binevenită, întrucît vor ajunge, cîndva, in categoria “majoritarilor” (și asta nu-i rău deloc!)


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3