Meriți să rîzi!

La 3 dimineața, se aude o bătaie în ușa apartamentului. Se scoală bărbatul, deschide ușa, în fața lui, un individ zîmbăcios.
– Ce vrei, mă? E ora 3 dimineața!!
– Scuze, ați putea să mă împingeți?!
– Du-te, bă, idiotule, de-aici!
Închide ușa furios și revine-n pat, lîngă nevastă. Ea-l întreabă:
– Cine era, dragă, la ora asta?
– Ei, un idiot, vroia… să-l împing.
Nevasta se ridică într-un cot:
– Ți-aduci aminte cînd ai avut pană de motor şi nu te-a împins nimeni şi-ai stat 4 ore pe autostradă?… Ți-era greu să-i dai o mînă de ajutor omului?
– Bine, mormăie bărbatul. Își trage repede o pereche de pantaloni şi coboară afară, unde era cam ceață, şi începe să strige:
– Băăăă, unde ești?
Se-aude un glas din grădina blocului:
– Aiiiici!!
– Unde, aici?
– Aici, în leagăn!

 

 

Giorgian și Costică filozofează pe arșiță.
– Bă, Costică, îmi place că românii pun multă înțelepciune în vorbele lor. Cît de adînc sună „Cîinele care latră nu mușcă”!…
– Bă, mie mi se pare mult mai pămînteană gîndirea chineză: „Cîinele care latră nu-i destul de bine fript”.

 

 

 

– Costică, tu știi că meduza trăiește fără creier de 700 de milioane de ani???
– Ei, da, asta dă speranțe foarte multor oameni…

 

 

 

Giorgian bea beri cu Matache, la schimbarea prefixului: 40 de ani!
– Bă, Matache, de oarece vreme, am băgat de seamă că atunci cînd încep să mă dezbrac în baie, în colțul oglinzii apare următoarea inscripție: „Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!”
 

 

 

 

La avocat, prima luare de contact.
– Vreau sã divorțez, domnule avocat.
– Și care e motivul, doamnã?
– Nu mi-a fost credincios.
– Adicã?
– Adicã mi-am dat seama cã nu e tatãl copilului meu.
 

 

 

 

Costică și Matache filozofează.
– Bă, Matache, știi cum poți defini un intelectual adevarat?
– Școli, chestii…
– Aiurea! El niciodată nu-ți va spune “prost ai fost, prost ai rămas”, ci “timpul nu are putere asupra ta!”

 

 

 

Două babe ofilite rău stau de vorbă.
– La vîrsta mea, “mulțumirea de sine” e totuna cu a intra într-o cameră și a-mi aminti pentru ce-am intrat.

 

 

 

 

Giorgian a-nceput să poarte un cercel ciudat la ureche. Lumea se mira:
– Măi, Giorgian, tu ești om serios cu cercel?!?!?!
– Păi, de cînd l-a gasit nevastă-mea în patul nostru, m-a obligat să-l port la ureche!
 

 

 

 

Ion, pe patul de moarte, o cheamă pe Maria şi-i spune:
– Mărie, după ce m-oi duce io, vreau ca tu să te măriţi cu Gheorghe.
– Dar, vai, Ioane, cum poţi să-mi ceri aşa ceva?!! Nu vreau să mă mărit cu nimeni în afară de tine. Dar de ce să mă mărit cu Gheorghe?
– Fiindcă şi el mi-o dat ţeapă la tîrg, cu un cal.
 

 

În timp ce-o consulta pe Giorgiana, doctorul îi spune:
– Inima, plămînii, pulsul și tensiunea sînt bune. Sînt mulțumit. Acum, vreau să văd puțin partea care vă bagă pe dumneavoastră, femeile, în tot felul de necazuri.
Georgiana începe să se dezbrace, dar este întreruptă de doctor:
– Nu! Nu! Nu vă dezbrăcați! E suficient să scoateți limba!…

 

 

 

 

Matache e tras pe dreapta de-un polițai rutier.
– Știți de ce v-am oprit?
– Probabil că vrei să vezi cît sînt de înalt!…
– Poftiiiiiim??? Coborîți imediat din mașină!
– Vezi, ți-am zis eu!!!…
 

 

După o bătălie crîncenă, Ștefan cel Mare reușește să scape cu viață, împreună cu un mic grup de oșteni. Pe urmele lor, oastea otomană, cîtă frunză, cîtă iarbă. În depărtare, se vede o pădure.
– Spre pădure, oșteni! îndeamnă domnitorul.
Cînd ajung în pădure, Ștefan comandă:
– Toata lumea sus, în copaci!
Peste o leacă de vreme, oștenii, agățați de crăci, încep să se neliniștească:
– Mai stăm mult așa, Măria Ta?!
– Mai stați, mă, că abia acum întră turcii în pădure!
Peste un timp, iară:
– Să mai stăm, Măria Ta?
– Mai stați, mai stați, că acuma or trece pe sub noi!
– Da’, Măria Ta, . . . măcar caii putem să-i lăsam jos?!
 

 

Două vecine se ceartă la gard:
– Nenorocito ce esti! Bărbată-miu iar a dormit la tine azi-noapte!
– Poate la tine doarme! La mine stă treaz!

 

 

 

 

– Mami, de ce-ți dai cu cremă pe față?
– Ca să mă fac mai frumoasă.
Apoi, mama începe să-şi şteargă crema cu un şerveţel.
– Gata, mami, ai renunţat?

 

 

 

Discuție aprinsă-n cuplu.
– M-am săturat! Barbații vor doar SEX!!!
– Dacă știai măcar să gătești, poate vroiam și-o ciorbă!

 

Două prietene stau de vorbă.
– Soțul tău fumează?
– Da, doar după ce facem sex.
– Oricum, tot e dăunător pentru sănătate!
– 2-3 țigări pe an nu cred că-i prea mult!

 

 

Matache îi spune colegului său:
– Nevastă-mea ţine o cură de slăbit de 3 săptămîni.
– Cît a pierdut pînă acum?
– Două săptămîni.
 

 

 

 

Un tip şi-o tipă pun de-un sex.
– Iubito, fiindcă ești prima mea femeie, o să-ți spun Eva.
– Iubitule, fiindcă ești al 407-lea, o să-ți spun Peugeot.

 

 

Furnica aleargă disperată prin pădure. La un moment dat, se întîlneşte cu leul.
– Ce faci, furnicuţo, unde alergi?
– Păi, mărite rege, n-ai auzit?
– Nu, ce e?
– S-a produs un accident îngrozitor.
– Zi odată, ce e?!
– Păi, s-au ciocnit elefantul şi hipopotamul, rău de tot!
– Bine, şi ce treabă ai tu de alergi ca disperata?
– Mă duc să donez sînge!
 

 

Giorgian primește telefon de la soacră-sa.
– Giorgian, Giorgian, dragă, nu știu ce să fac… A căzut curentul și, din bucătărie, vine un miros puternic de gaz!
– Calmează-te, mamă-soacră, aprinde o lumînare și intră cu ea, încet, în bucătărie. Hai, că stau la telefon…

 

 

 

Soția își sună soțul.
– Auzi, dragă, tu ai umblat cumva la GiPieSul din mașină?
– Hmmm… da, am verificat, de dimineață, distanța între București și Timișoara.
– Mulțumesc. Eu acuma-s la Timișoara…
 

 

 

Ion e-n închisoare, condamnat la moarte. E-n miezul iernii, iar el trebuie să-și exprime ultimele trei dorințe.
– Prima: vreau sa mănînc frăguți!
– Păi, Ioane… nu vezi?!!!! E iarnă, de unde frăguți?!?
– Nu-i nimic, pot s-aştept…

 

 

 

 

-Tăticule, ție ți s-a-ndeplinit vreo dorință din copilărie?
– Sigur ca da, puiule! Toată lumea mă trăgea de păr şi visam să fiu chel…

 

 

 

 

Un tip abordează o femeie, într-un bar.
– Domnişoară, dacă ți-aş oferi un milion de euro, ai accepta să faci sex cu mine?
– Da, bineînţeles.
– Dar dac-aş spune că-ţi dau doar… 10 lei?
– Iți bați joc de mine??? Ce fel de femeie crezi că sînt??????
– Asta am stabilit mai devreme!… Acum, încerc doar să negociez preţul.

 

 

– Bă, Matache, ți-am mai spus și-ți repet: alcoolul ucide!
– Și, ce, apa te face nemuritor?!
 

 

 

 

Doctorul consultă un pacient.
– Fumați?
– Nu.
– Consumați alcool?
– Nu
– Nu mai rînjiți ca un cretin!… Oricum vă găsesc eu ceva!

 

 

 

 

 

Costică și Matache stau la o bere rece.
– Ți-am spus, cîndva, că am un bunic mai ciudat….
– Am înțeles că-i foarte vioi…
– Mda… Cînd a ajuns la 89 de ani, a-nceput să meargă cam 5 km pe zi. Acum are 98 și nu știm unde este.

 

 

 

 

Discuție în cuplu.
– Nu ți-e rușine că te-a adus chelnerul acasă, la miezul nopții???
– Păi,… mai devreme n-a fost liber!…
 

 

 

El si Ea stau de vorbă pe Skype.
El – Ştiai că a face o fată să rîdă e al doilea mod de-a o determina să facă sex cu tine?
Ea – Şi care-i primul?
El – Să-i pui un cuţit la gît.
Ea – Ha-ha-ha!
El – Bravo, ai făcut o alegere înţeleaptă!
 

 

 

 

Dialog, după mai multe beri.
– Bă, Costică, am o nelămurire: de ce albim sus şi jos… nu?
– Pentru că sus avem necazuri!… Jos, numai bucurii!…

 

 

 

 

 

 

UA-23386192-3