Rîzi în hohote!

 

Un tip este surprins în timp ce-și făcea nevoile, într-un parc din Germania. Apare un polițist.
– Nu puteați să-ntrebați pe cineva  unde este un wc?
– Eu sînt român. Eu niciodată nu întreb “Unde este wc-ul?”.  Hotărăsc singur unde e wc-ul!

 

 

 

O asistentă mai în vîrstă îi povesteşte unei alte colege, tînără şi frumuşică foc.
– Închipuieşte-ţi, în secţia noastră este internat un marinar care are corpul acoperit în întregime cu tatuaje. Pînă şi pe penis, are tatuat numele Adam.
– Cînd l-am consultat eu prima dată, scria Amsterdam, îi răspunse tînăra.

 

 

 

 

– Dom’ doctor, de la o vreme, îmi tremură mîinile mai tot timpul.
– Beți mult?
– Nu, mai mult dau pe jos… 

 

 

 

 

Într-o școală, la ora de religie.
– Copii, amintiți-vă permanent: cei care vor învăța pentru note de 9 si 10, vor ajunge în Rai, cei care vor învăța pentru 4 si 5, vor ajunge în Iad. E limpede?
Din ultima bancă, Giorgian ridică mîna:
– Doamna profesoară, să înțeleg că nimeni nu va termina școala asta viu?!

 

 

Doi tipi, la o bere-n parc.
– Salut.
– Salut.
– Ce faci?
– Nimic.
– Mișto.
– Da, dar concurenţa-i mare!

 

 

Împăratul Caesar organizează o luptă între creștini și lei. În ziua cea mare, în mijlocul arenei – creștinii: slabi, bătrîni, urîți, prăpădiți, tremurînd din toate încheieturile, vai de capul lor. Intră leii hămesiți, începe lupta: urlete, sînge, praf pînă la cer. Cînd se așază praful, în mijlocul arenei, creștinii, teferi și scuipînd alene cîte un os de leu. Romanii, impresionați, îi întreabă:
– Voi ce fel de creștini sînteți?
– Noi?!  Creștini-democrați! 

 

 

Oftalmologul către pacient: 
– Citiți, vă rog, aceste litere! 
– Nu pot. 
– Domnule, îmi pare rău, sînteți miop! 
– Să-mi bag picioarele!… Nu-i destul că-s analfabet, acum mai sînt și miop!

 

 

O blondă merge cu peştişorul la veterinar.
– Eu cred că este epileptic, îi spuse ea veterinarului.
Veterinarul aruncă o privire şi răspunde:
– Mie mi se pare că-i destul de liniştit…
– Staţi, că încă nu l-am scos din bol!…

 

 

 

 

 

Două femei canibale stau de vorbă. Una se plînge:
– Nu ştiu ce să fac cu bărbatu-meu…
– Stai, tu, că-ţi dau eu o reţetă… 

 

 

 

 

Un tip, rupt de beat, iese dintr-un bar. Se duce în parcare şi începe să pipăie maşinile pe plafon. Un şofer îl vede şi-l întreabă:
– Ce faci, băi, nene, ce cauţi?
– Îmi caut maşina, zise beţivul, abia ținîndu-se pe picioare.
– Păi, şi de ce le pipăi pe plafon, nu sint toate la fel?
– Mmm, hîc!…. A mea are girofar!

 

 

Costel şi Maria şi-au cumpărat maşină. În prima zi, se urcă la volan Maria şi intră în primul stîlp.
– Eşti o proastă, fă! ţipă Costel. Faci numai tîmpenii!…
– Lasă, că şi tu ai spart ieri borcanul cu zacuscă!…

 

 

Un bîlbîit mergea pe stradă cu un tip. La un moment dat zice:
– A-a-iiii vă-vă-văzut?
– Nu!
– A-a-a tre-trecut un bi-bi-biciclist.
Mai merg ce mai merg, bîlbîitul iar:
– A-a-aiii vă-vă-văzut?
– Nu!
– A-a-a tre-tre-trecut o-o-o ma-ma-maşină.
Mai merg şi iar:
– A-a-aiii vă-vă-văzut?
Tipul enervat zice:
– Da, mă, am văzut!!!
– A-a-a-atunci de-de- de ce-ce-ai că-că-călcat în el?

 

 

 

Discuție în cuplu.
– Eşti un nesimţit!… De fiecare dată cînd vorbesc cu tine, te ia căscatu’!
– Iubito, nu căscam, încercam să zic şi eu ceva… 

 

 

 

– Bunico, de ce te dai cu făină pe faţă? o întreabă micuța Giorgiana pe bunica ei.
– Ca să mă fac frumoasă!
– Şi de ce nu te faci?

 

 

 

 

Soţia şi-a bătut crunt soţul. La judecată, este întrebată ce s-a-ntîmplat.
– Mai întîi, spuse ea, m-a chemat acasă în timpul serviciului. Apoi, m-a dezbrăcat şi m-a întins pe pat. Iar apoi, cu un rînjet de cretin, a dat să fugă spunîndu-mi că-i  1 aprilie! 

 

 

Un pușcăriaș către colegul de celulă:
– E cam ridicolă situaţia mea… M-au băgat aici pentru că am furat o pîine şi acum mi-o aduc gratis!…

 

 

 

Discuție în cuplu, seara. Ea se uită la știrile  mondene.
– Nevastă, mi-e foame!!!
– Fierbe-ți și tu un ou…
– Fierbe-ți tu o țîță, nesimțito!!!

 

 

Un tip merge la psihiatru.
– Medicul meu de familie a insistat să trec pe la dv….  Dumnezeu ştie de ce, căci eu am o căsnicie fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, n-am griji, n-am probleme…
– Hm, spuse psihiatrul, luîndu-şi carnetul de notiţe. Şi de cînd aveți senzaţia asta?

 

 

 

 

Războiul cu nemţii e-n plină desfășurare. Pe frontul de luptă, diviziile de tancuri române şi germane, aliniate faţă-n faţă, se opresc la un kilometru depărtare. Un tanc german iese la interval şi trage un proiectil. Acesta face “vîjjjjjjjjjjjj“ şi… “buuuuum”: explodează un tanc românesc… Acum e rîndul românilor: un tanc românesc iese la interval, trage şi … “vîjjjjjjjjjjj” și… “fîsssssssssss”…. Proiectilul cade la jumătatea distanţei dintre tancuri… Nemţii ies pe turele şi rîd în hohote… Tanchistul român iese şi el pe turelă, negru de supărare, şi, vădit indignat, le strigă:
– Băi, papagalilor, dacă sînteţi aşa de şmecheri, veniţi voi şi suflaţi aici! 

 

 

 

Pacientul, pe scaunul dentistului:
– Hei , doctore, nu măseaua aia trebuia extrasă!!!
– Lasă, că ajungem noi şi la aia stricată!…

 

 

 

 

Cei doi soți stau de vorbă în sufragerie.
– Stai jos, am ceva să-ţi spun,  zise soţul calm.
– Ce s-a-ntîmplat?  întrebă ea, îngrijorată.
– Aseară, ți-am luat 200 de lei din geantă.
– La naiba, Giorgian!… Era cît pe ce să-mi sară inima din piept, nu alta! Credeam c-o să-mi spui că m-ai înşelat cu altă femeie…
– Stai liniştită, dragă.  N-a însemnat nimic pentru mine!… Doar i-am plătit serviciile… 

 

 

Un tip, la consultație, la dermatolog.
– Doctore, de cîteva zile mi-a ieşit o ciupercă pe penis.
– Cît de mare e?
– 39 de centimetri, dar eu sînt aici să vorbim despre ciupercă…

 

 

 

 

La grădiniţă, două fetiţe de cinci ani stau de vorbă. Una se laudă:
– Eu și sora mea avem un tată nou!
– Cum îl cheamă?
– Giorgian.
– Antonescu?
– Daaa…
– Aaa, ăsta-i bun!… A fost tatăl meu anul trecut!  

 

 

 

 

În sala de operație, o asistentă șoptește chirurgului:
– Dom’ doctor, luna trecută aţi stricat trei mese de operaţie! Vă rog eu, nu mai tăiaţi atît de adînc! 

 

 

 

 

 

Împingîndu-și mașina cu ultima suflare, o șoferiță intră într-un atelier auto și-i spune mecanicului:
– Nu știu de ce naiba nu mai pornește… Nu cred că e din cauza bujiilor, că doar le-am scos ieri…

 

 

Într-un bar, intră un tip zîmbăreț nevoie mare.
– De băut la toată lumea!…Fac cinste!… Mi s-a născut un fiu!
– Ce greutate? întreabă barmanul.
– 4 kg!
– Lungime?
– 53 cm!
– Cum se simte soţia?
– Ea încă nu ştie!

 

 

Un medic român se întoarce din China, unde participase la un congres internaţional pentru reducerea natalităţii. Colegii vor să afle cum au rezolvat chinezii problema.
– E foarte simplu. Cînd bărbatul vine la consultaţie, doctorul îl pune să-şi aşeze testicolele pe masă, le ţine bine cu mîna, ia un ciocan şi le lovește cu toată forța.
Pe cei prezenţi îi trece un fior rece pe spinare…  Un medic rezident zice cu jumătate de voce:
– Dar… nu doare?
Doctorul îl privește si răspunde calm:
– Doar dacă-și dă, din greşeală, cu ciocanul în deget!…

 

 

Trei surori de-o vîrstă apreciabilă stăteau împreună, în aceeaşi casă . Într-o seară, una dintre ele tocmai se pregăteşte să facă o baie. Pune ea un picior în cadă, se opreşte şi ţipă la celelalte:
– Heeei, io intram acuma în baie sau ieşeam?
Una dintre celelalte două surori, aflată la parter, răspunde urlînd:
– Nu ştiu, stai să vin sus să văd.
Începe să urce scările, dar pe la jumătate se opreşte şi întreabă:
– Hei, fetelor, io urcam scările acuma sau coboram?
A treia îşi zice în sinea ei “Doamne ferește, că  tare v-aţi prostit amîndouă!” şi bate de trei ori în lemn. Apoi, cu voce tare:
– Staţi să văd întîi cine-i la uşă şi apoi vin io să v-ajut!… 

 

 

Doi spermatozoizi dau cap în cap, unul cu coada în atele.
– Ce-ai păţit, mă, prăpăditule?
– Habar n-am.  Aseară, cred c-a fost un cutremur pentru  că… m-am trezit izbit de faianţa din baie şi… n-am mai ştiut nimic!…  

 

 

 

 

După tratament, un pacient se prezintă la medic.
– Ia ziceți, cum au fost supozitoarele pe care vi le-am dat pentru insomnie? 
– Excelente, dom’ doctor, nici nu apuc să scot degetul!… 

UA-23386192-3