De ce!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!

De ce!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!

 

22 decembrie 1989

 

În fiecare an, se mai adaugă un an. La cei… comemorați astăzi, o imagine cutremurătoare, surprinsă de-un operator tv. la Cimitirul Eroilor Revoluției. Peisajul părea desprins dintr-un film documentar apocaliptic – AFTERMATH – în care lucrurile există, dar oamenii… au DISPĂRUT!!! Dar, o excepție: un bărbat de vîrstă matură, care a răspuns, cu un zîmbet dureros, întrebărilor unui reporter. Se simțea ca pe altă planetă, în fața unui cimitir vid de orice manifestare empatică umană, față de cei care au căzut pradă carnagiului din ’89, pentru ca agitatele entități mioritice ale mileniului 3 să se bucure de circul grotesc al asa-ziselor “proteste” din 2021. Omul era, categoric, unul dintre cei care, cu sufletul deschis, au făcut ce-au făcut in ’89. I-am înțeles perfect durerea și zîmbetul tragic, pentru că, în ’89, gloanțele mi-au șuierat pe la urechi, iar unul îmi era destinat, dar într-un alt univers, paralel. Fără comentarii.. acum, citiți și vă lămuriți.

Cei 32 împliniți astăzi, zice-se c-ar fi vîrsta unei generații. Aplicat local, o generație lipsită complet de orice apăsare a vreunei… semnificații. Ea e muuult mai… apăsată de semnificațiile provocărilor “cooooool” ale bitcoin-ului sau de cele… erotice și financiare ale plajelelor din Dubai, Maldive sau…  Groenlanda… Altă idee – “o viață de om” – rezumă o sintagmă… curentă, care n-are habar de-un gînd al lui Goethe: în momentul nașterii, omul e suficient de vîrstnic ca să poată muri. Nu, nu mă dau filozof… ca nu sînt. Și nici n-am chef de-așa ceva, la ora asta. Dar cei 32 de ani lovesc ca un ciocan în frunte și rostesc un gînd bubuitor, în nesfîrșitul Univers: ”Unde ți-au fost inima și mintea, băi, baiatule, pe 22 decembrie 1989?” Nu ocolesc răspunsul, dar am convingerea că, asemeni mie, alte mii, sute de mii, milioane (?!??!) de români au simțit aceeași lovitură și-au pregetat să răspundă, coborînd doar, usor, fruntea……

…La ora, prînzului, pe 22 decembrie 1989, curtea televiziunii din Dorobanților 191 – unica din România – era, deja, plină ochi. Oamenii de la Universitate (unde, cu o noapte-n urmă, dăduseră piept cu glonțele și slugile comunisto-securiste ale “cizmarului“) au venit și-au intrat pe poarta larg deschisă (cu acordul, firesc, al șefului mustăcios al gărzii militare de pază – a făcut un semn discret pe care l-am “prins” de la geamul biroului de la et.4 al turnului), soldații punînd armele deoparte și… fiecare individ intrat pe poartă avea voie să circule absolut oriunde vroia mușchiulețu’ lui. Democrația se instalase, deja!  Printre ei, lucru aflat muuult mai spre noapte, erau și multi paduki roșii securiști care…. îți îndeplineau, cu sîrg și abnegație, misiunea. Alții, din aceeași tagmă, dar bine pitiți loco în categorii salariale modeste, și-au scos alopecia la-naintare, de-cre-tînd EI, printr-un simplu gest… istoric, cu direcția degetului, dacă un SALARIAT are sau nu dreptul să intre în diversele corpuri de producție ale televiziunii. Nu holbați ochii! Au ajuns…. REVOLUȚIONARI!!!

De ce?!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!!!!!!

… Amintirile sînt extrem de bogate și detaliate, dar ăsta nu-i începutul unei cărți. Că nu e și nici nu va fi. Dar încerc să justific întrebarea bubuitoare din alineatul anterior. Cred că Guy Ritchie sau Tarantino ar fi fost mai mult decît tentați pentru un Oscar, dar trebuie să luăm în considerare un simț exceptional cu care amîndoi sînt dotați în exces – simțul umorului – și care, în perimetrul din Dorobanților 191, avea să-și dezvăluie latura lui NEAGRĂ, odată cu trecerea anilor. Sînt secvențe cinematografice dintr-un thriller-horror care nu există și nu va exista în nicio arhivă, dar ele vor fi REALITATE atîta timp cît cei care le-au trăit TRĂIESC!!!!!!!

… Multă lume s-a perindat, la orele prînzului, prin birourile de la et. 4 – turn ale Departamentului Muzical-Divertisment, printre ei, Doru Căplescu. Omu’ venise cu treabă. Pe la orele după-amiezei, mai erau doar vreo 10-15 colegi pe etajul 4. Numele lor merită amintite pentru că ei AU RĂMAS, în timp ce alți colegi au șters-o în cursul dimineții (“nu-i rost de rămas pe-aici, se lasă groasă”). Fiecare face ce vrea cu păru’ lui de pe picioare!!! De uscături n-am dus lipsă niciodată! Deci: Andrei Brădeanu, Titus Munteanu, Octavian Iordăchescu, Dora Zorcă, Ivona Cristescu, Lili Antică, Silviu Gavrilă, Aurora Andronache, Petru Rusu, Virgil Nistor, Eugen Dumitru, I. Bogdan, D. Moroșanu. După lăsarea înserării, vreo 10 dintre noi ne-am reunit în camerele 401-402-403, birouri ale șefilor Muzical-Divertisment și secretariat (la faza cu trasoarele și avertismentul gărzii că teroriștii vor să intre-n turn, ne-am adunat toți la 402, stînd întinși pe jos și blocînd ușa). Pe culoar, un parașutist (de la trupele de parașutiști) asigura paza etajului. În biroul “folclorului” (416, vizavi de 401) se instalase, c-o mitralieră, un membru al gărzilor patriotice (era din Tulcea) și-un alt parașutist. Ei aveau să răspundă rafalelor dinspre vilele situate vizavi de televiziune, pînă la intersecția cu str. Teheran (de unde se trăgea continuu) și spre vila de pe Dorobanți, de la capătul curții televizunii, dincolo de gard. Acolo se spunea sălășuiește Valentin, fiul “cizmarului” și… se tragea, cu sîrg, spre televiziune. Bestiile trăgătoare, cică, erau… “teroriștii”. La ora aia, inima și mintea mea nu gîndeau la … detalii.

… Televizorul era pus pe podea (lumina ecranului era un posibil punct de reper în geam, pentru trăgători), pe unde ne-ntinseserăm și noi, unul în spatele celuilalt. Se trăgea asupra televiziunii din cîteva puncte: Arcul de Triumf, clădirea Novosti (bîrlogul de știri al sovieticilor) și terasa hotelului Helvetia, din piața Aviatorilor, punctul de unde, zeci de ani, fuseseră dirijate avioanele de defilare, la intrarea-n piață – unde “cizmaru’ ” trona la tribună -, de 23 august.  În vinerea aia, pe 22, punctul era nodal pentru șobolanii roșii securiști. Care TRĂGEAU!!!!!!!!!! Cu gloanțe TRASOARE, nu oricum! (dovada îndeplinirii misiunii).  Colegul Silviu Gavrilă stătea lipit de calorifer, la geam, și… ițea capul, din cînd în cînd, ignorînd atenționările noastre. ZIARIST, deh, voia EXACT datele știrii! Datorită lui, știam… la podea, de unde se trage și, mai ales, către ce! Gloanțele trasoare veneau de unde-am spus și se-ndreptau spre… birourile directoriale de la etajele 10-11 ale televiziunii! La 11 (birou director general), nicio reclamație pentru pagube materiale!!! La 10 (alți șefuți), am recuperat, ULTERIOR, pentru… posteritate, cîteva gloanțe, din tocurile unor uși!…  Vă vine să zîmbiți?!?!? De ceeee?!?!?

De ce?!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!!!!!!

Pe televizorul de pe podea, vedeam și rețeaua circuit intern (ce nu se difuza pe post simultan, în funcție de ce comuta centrul de control al televiziunii). Camerele carului tv. de transmisie (carul 3), din piața Palatului, nu mai aveau operatori, oricine se putea urca în spațiile unde erau amplasate și manevra camera în ce direcție dorea. Totul arăta ca-ntr-un film. În piața Palatului (unde văzusem că… se trăsese… real – urmele erau pe betoane – sau LA FALS), niciun glonț n-a ajuns în balconul “cizmarului”. PUNCT! Trăgători de fecale sau… coordonatele misiunii sînt altele!!!! S-a discutat aiurea și prescurtat pe tema asta, asa că-mi face greață chiar și-o virgulă-n plus!!!  Bine, Doamne, dar de ce????

De ce?!?!?! Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!!

… Pe telefonul din biroul în care ne aflam primeam diverse mesaje (coerente și precise, nu fachenevs!!) pe care, dacă era cazul, le redirecționam în televiziune. Unele apeluri veneau din aceeași sursă, iar numele meu era… implicat. Un apel de la gardă ne-a interzis să mai folosim telefonul: era urmărit și devenise reper de țintă. La et.4, printre cei care, intrînd pe poartă, ne-au vizitat “din curiozitate” (apropo, nu m-am interesat cîte vizite a primit Sanda Țăranu), a fost un tînăr aparent banal. De remarcat că… l-a prins după-amiaza la 401. Era singurul… “vizitator” rămas. La cîteva apeluri telefonice, s-a întîmplat să răspund eu. Un individ cerea cu dl. Dumitrescu.“Eu sînt.”Pac! Telefonul se-nchidea. Și istoria s-a repetat. Pe seară, scena s-a reluat, iar la răspunsul meu ușor nervos “EU sînt dl. Dumitrescu”, sare brusc “vizitatorul” și-mi smulge telefonul: “E pentru mine!”. Sigur, în filmele polițiste se mai pune întrebarea “Și de unde știa… apelantul numărul local din birou?!?!?” Noi, eu aveam alte priorități!… Au mai urmat tefoane PENTRU EL, la care răspunsurile erau cvasimonosilabice: “Da.”, “Nu acum.”, “Nu pot să plec”. Dimineața, individul dispăruse, dar, pe seară, am aflat pe tv. că fusese prins în metrou (l-am recunoscut după mutră), cu armă asupra lui, și arestat ca… ”terorist”.

… Membrul gărzii ne anuntă că muniția e pe terminate, iar “teroriștii” au de gînd să urce-n turn. Se “zvonise” “prințisoru’ “ (ăsta era nicu ceaușescu, pentru cine nu știe) a evadat (fusese adus în televiziune). În foarte scurt timp, întîmplător sau nu, ușa de la casa scărilor a fost forțată. Parașutistul n-a stat pe gînduri și salva lui a avut urmări, Am văzut, ulterior, pete de sînge pe pereți, dar nici pînă-n ziua de azi nu se știe cine-a forțat ușa de la scară.

… Lipsa muniției și posibila “invazie” a “teroriștilor” ne-au determinat, pe mine si pe minunatul om Andrei Brădeanu (regizor de clasă internațională, care ne-a părăsit mult prea devreme)  să luăm o hotărîre cu urmări imprevizibile. Am ieșit pe culoar și, în acel moment, ușa unuia dintre cele două lifturi automate s-a deschis. N-am stat pe gînduri, deși liftul putea s-o ia spre parter. Acolo, ne aștepta MOARTEA!!! Se trăgea continuu, iar cabina liftului era o cușcă mortală!!! Lipsa oricărei comenzi în așteptare, în secunda aceea, ne-a marcat destinul: FINALUL a fost înlocuit cu… ajungerea teferi la et. 11. Scurtă oprire la et.7 – ușile s-au deschis și… un pistol era îndreptat spre piepturile noastre!!! „La ce etaj?” a întrebat scurt o fătuță cu geacă de blugi și coadă de cal. „La et.11” – ușile s-au închis automat și liftul s-a mai oprit la et.11. Cόpii robotice ale creaturii ăsteia aveau să ne întîmpine dimineața, în holul de la et.1.

… La et.11, intenționam să mergem, EVIDENT, în biroul directorului general. De fapt, toți cei de mai jos erau pe hol, dar, cînd am ajuns noi, secretara l-a chemat pe directorul general la telefon. Și toată lumea a intrat în birou. Eu și cu Andrei ne-am așezat pe podea, sprijinind un calorifer de sub ferestre. Lumina trasoarelor crea efecte ciudate pe pereți (o mică veioză asigura lumina biroului). Și-acum, specimenele care mișunau, in semi-obscur, prin fața noastră:  Constantin Petre, director general – entitate fără nici o calitate, nici profesională, nici managerială. A fost individu’ care, cică, ca DG, “n-a făcut nimic rău”. Dar ABSOLUT NIMIC BUN pentru televiziune. Un politruk de cea mai joasă condiție. Defilarea specimenelor care de care mai pestilențiale continuă: Vasile Mihai, director adjunct – un conglomerat de toxine bolșevice, de sorginte sovietică, ale anilor ’50, care nu uita ca, la fiecare vizionare, să ne reamintească că el a fost trimis de pocitania analfabetă ceaușescu elena – ADI (academișndoctorișninginerișn) să facă ORDINE în televiziune!…; Vasile Vasile (Vasile Stereo) – secretar de partid pe instituție, dar, calvarul lui, răspunzător “partinic” de Muzical-Divertisment. “Ghinion!” (cum ar zice un clasic contemporan mut). Politrucismul lui nu se potrivea neam cu gîndirea oamenilor de la Muzical-Divertisment (cu foaaarte mici… excepții); director adjunct Pușcașu  – era fizic afectat (rănit întîmplător la o mînă) și stătea în banca lui. Vîrful  pestilențial era generat de prezența, în încăpere, a monumentului de tupeu iliciiliescu, care a fost sunat de la ambasada sovietică, cu care a avut o scurtă conversație. Asta, în alt episod!

… Sîntem avertizați telefonic, de la gardă, că lumina aprinsă într-un spațiu de pe etaj (capătul culoarului) e punct de reper pentru trăgători. Pe tot etajul, era beznă si nu aveam habar că, pentru acel spațiu, lumina se stingea, simultan, pe 11 etaje, de la parter! Toți gîndeam la un întrerupător interior, deci, trebuia intrat. Ușa închisă. Normal. Ușă cu sticlă securizată! Andrei (18 ani) venise dimineață să-si viziteza mama, pe Lili Antică, secretara șefului secției, și… a devenit personaj într-o istorie. Se oferă să spagă geamul cu… piciorul (pentru un poloist, nu părea o problemă). Nefericită idee. Sîrma de securizare a geamului i-a secționat longitudinal mușchiul gambei. Hemoragie puternică! Trebuia dus urgent la cabinet. Vine targa de la cabinet cu doi soldați, dar ne-au avertizat: drumul e foarte periculos. Îi însoțesc, evident, coborînd 3 etaje, pe scări, cu targa. La et.1, există o pasarelă care face legătura între turn și corpul studiouri. Pe pasarelă, e secvență cinematografică!… Se trage cvasicontinuu, majoritatea geamurilor sînt sparte!!! Parcurgem în fugă cei 15-18m, cu scurte opriri aiurea… Ne mai asteaptă înca o zona critică: pasarela continuă cu un culoar care dă în holul mare, cu deschidere spre intrarea principală și curtea interioară. Prin zona asta, se trăgea… la liber. Urmează un alt hol de vreo 25 m si coborîrea pe scari (pereți numai din sticlă, unde erau, în exterior, masați soldați, dar pericolul era același. În fine, cabinetul medical era la parter, pe culoarul spre ateliere. Am ajuns gîfîind cu Andrei. dar… n-avem acces pentru super-urgența cu hemoragie, pentru că-n cabinet, sub tratament e… “PRINȚIȘORU’ “!!!

De ce?!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!!!!!!

… În cursul zilei, în curtea dinspre Dorobaților a televiziunii, au fost mulți protestatari care, în grupuri, stăteau pe alee și pe lîngă gard. În cursul după-amiezei și pe seară mulți dintre ei au părăsit curtea televiziunii, mai ales că se înmulțiseră împușcăturile. A apărut și-un autobuz care, la fel de neașteptat, a… dispărut. În locul lui, pe alee a fost pozitionat un tanc. Transmitea siguranță și… nu prea. Pe la 2.30, un parașutist ne-a comunicat că mai sînt gloanțe doar pentru vreo juma de oră. Asta în condițiile în care, pe casa scării, se auzeau împușcături. Situația devenea din ce în ce mai tensionată, chiar critică. Și-n momentele alea, s-a-ntîmplat ceva ce nu-ți trece, poate, niciodată prin viață, dar dacă e-n CALE, ai grijă ce faci!…. Eu și cîțiva colegi ne uitam pe fereasta secretariatului și ne simțeam efectiv ca la film. De ce? Findcă la gardul televiziunii se întîmplau lucruri de film. Poarta rămăsese deschisă, dar gardul, în continuare, era o bună pavăză. Asta pentru că se auzeau împușcături în apropiere și probabilitatea de-a viza curtea televiziunii era foarte mare. Fiecare făcea după cum îl ducea capul și… inspirația. Chiar dacă nu era o joacă! La un moment dat, vine lîngă mine (rămăsesem singur la geam, iar la gard mai erau doar cîteva persoane) omul de la gărzi. Cu arma unui parașutist.“Dom’ne, precis printre ăștia n-are cum să nu fie și teroristi…” “Sînt oameni care fie au întîrziat prea mult pe-aici, fie își caută, bieții, un adăpost. Și eu aș face la fel, n-aș lua-o pe mijlocul străzii”, zic eu. “Dom’ne, uitați-vă la ăla cu loden… Precis e terorist! Se uită-n toate părțile cînd face-un pas!” “Și nu-i normal?!” “Dom’ne, eu îl împușc!” Omul era singur și mai avea cîțiva pași  pînă să ajungă la poartă. “Cred că glumesti! Cum să-l împuști?!?!?!” “Dacă-i terorist, trebuie împușcat!” Și-n secunda următoare, omul armează arma. “Domnule, calmează-te, nimic nu-ți spune sau dovedește că-i terorist! Lasă arma jos!!!” Și-i îndrept cătarea spre podea. “Cîtă vreme eu sînt aici, n-ai să-mpuști pe nimeni! Pe nimeni!!! E clar?” În timpul acestor replici, omul ieșise din curte și-o luase pe lîngă gard, spre str. Pangratti, mergînd aplecat. “Eu v-am spus că-i terorist, dom’ne, uitați-vă cum se furișeaza pe lîngă gard!… ” L-am trimis în biroul de vizavi și sînt bucuros că nu voi ști niciodată ce tensiune am avut pe parcursul cîtorva minute.

… Spre dimineață, am fost avertizați că gradul de nesiguranță în încăperi a crescut, prin apariția elicopterelor, din care se trage asupra televiziunii. Am părăsit biroul și ne-am poziționat, în grup, în dreptul lifturilor automate, pe culoarul de la et.4. Ușile birourilor nu prezentau nici ele siguranță. Ne simțeam ca niște șoareci într-o cușcă… La un moment dat, s-a auzit o bubuitură atît de puternică, încît ne-a afectat, pe moment, auzul. Toți am avut impresia că se prăbușise antena televiziunii. În scurt timp, am avut răspunsul: tunul de pe alee a tras singura lui salvă către cuibul de mitraliere de pe hotel Helvetia. Pe care l-a nimerit bine (aveam să constatăm puțin mai tîrziu). În momentul în care am primit permisiunea să coborîm pe scări, la etajul 1 mai erau și alți colegi și, cu toții, eram îndrumați pe un drum… ocolitor, pe la serviciul înregistrări sunet, cu ieșire în curte, dar nu în dreptul turnului, ci mai spre poartă. Și acum, atenție! Eram „îndrumați” de niște fetișcane (20-25 ani) cu coadă de cal pe spate, și purtînd același tip de geacă de blugi. Fiecare avea în mînă un pistol!!! (făcusem armata, dar eu nu pusesem mîna pe pistol, ci doar pe AKM). Cu un calm de robot, repetau același text: „Nu vă înghesuiți!… Nu vă înghesuiți!…. O să aveți și whisky, si Kent, o să aveți  de toate!!!”  

De ce?!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!!!!!!

… Am părăsit televiziunea după Revelion, iar cînd am ajuns acasă (cartierul Aviației), am găsit geamul ușii de la balcon perforat de-un glonț. Acesta, tras dintr-un elicopter, a ricoșat din podea către peretele opus, lovind deasupra singurului fotoliu din încăpere. Dacă m-aș fi aflat în fotoliu, în acel moment, primeam glonțul direct în frunte.

De ce?!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!!!!!!

 

P.S. Românii sînt, definitoriu, UITUCI și IERTĂTORI.

6 Responses to De ce!?!?!? Pentru că SE POATE!!!!!!!!!!
  1. Pot sa completez filmul unic pe care l-ai descris cu mult realism și talent. Ce-am constatat în cei 32 de ani de la momentul in care niste visători inocenți au murit crezând că schimbă lumea? Că cei pe care unii români îi doreau puși la groapa de gunoi a istoriei construiesc democrația despre care au învățat la ștefan gheorghiu. Nu pun numele in ghilimele intenționat. De aceea, acest capitalism aflat în mâna lor este strâmb. Nu că monarhiștii sau partidele de dreapta ar fi nevinovați. Îi vedem cat sunt de nepricepuți. Pe lângă aceștia, o bună parte dintre români arată o periculoasă nostalgie după comunism. Incercam unii dintre noi să înțelegem de ce se întâmplă unele lucruri. Când ne dăm seama că suntem puțini încercăm o dezamăgire ce nu are soluție. Mă întreb de ce psihanaliști nu explică cu ce sechele am rămas și faptul că experimentul “omul de tip nou” își arată roadele. Și așa ajungem la educație și cultură. Sistemul de valori propus de ei nu are în atenție educația și cultură. Așa cum Ceaușescu se temea de dorința românilor de-a pleca în Occident știm de ce așa îi marginalizează și-i exclud acum din poziții de conducere pe cei capabili, care ar putea influența în bine și societatea. Sunt periculoși pentru că pot deranja sistemul și creează probleme. Așa că, sunt tot mai puțini cei care pot să-nțeleagă imaginea generală, haotica a unui sistem promis și visat. Sunt multe de spus, dar acum mă opresc aici, fără să consider, din păcate, subiectul închis. Oricum, sunt convins că scrii pentru a-ți demonstra că respectul tău față de tine există. Ai și respectul meu.

    • Mircea, sincere mulțumiri pentru gîndul din finalul mesajului tău. Apoi… Apoi, amărăciunea că, intr-adevăr, timp de 32 de ani și-n contemporaneitate, nația asta mioritică a fost și e condusă de specimene ieșite pe poarta sinistrului “ștefan gheorghiu”, care s-a perpetuat, post ’89, într-o instituție generatoare de absolvenți cu același mod de gîndire, actualizat cu cerințele “democrației”, ”statului de drept”, blablabla și bliblublu. La groapa de gunoi, au ajuns și ajung oameni răpuși de inimă rea, care-și dau seama că scînteia aprinsă in decembrie ’89 a luminat doar cîteva ore, zile…. Și – ai din nou dreptate – nostalgicii „cizmarului” s-au împuiat. Zilele din urmă au umplut teleecranele și paginile internet cu mutra unui june care, procreat în mileniul ăsta, venise la mormîntul “cizmarului” să-i plîngă dispariția prematură. Psihanaliștii au probleme galactice de “disecat”, spre binele noilor generații de analfabeți funcțional. “Omul de tip nou” actual este cea mai bună dovadă a sub-nivelului la care au ajuns EDUCAȚIA si CULTURA, pe plaiul mioritic. Haosul cu care dau piept cei foarte puțini rămași cu gîndurile și aspirațiile generoase ale “unui sistem promis și visat”, în decembrie 1989 – VISĂTORII, pare să se adîncească, pe măsură ce avansăm temporal. Cît ei vor mai exista, va exista și subiectul discuției.

  2. Doar unii sunt români, marea masă, doar pe hârtie… DAR sunt impresionata (nu pentru prima data), cât de bine este scris textul.

    • Cutremurător e faptul că, nici după 32 de ani, locuitorii ăstor plaiuri n-au conștiința că cei revoltați din piața Palatului și cea a Universității știau EXACT împotriva cui se revoltă. Și că pădukii de-atunci n-au dispărut prin moartea unui “cizmar” analfabet, ci și-au dus planul de-atunci pînă la capăt și, mai mult, l-au ridicat pe noi culmi de perversitate și toxicitate. Dar românul rămîne consecvent aceluiași “cap între picioare”.
      De chestii BINE și FOARTE BINE scrise, nu duce lipsă portalul, dimpotrivă…. Fii o vizitatoare mai … consecventă!… ;-)))

  3. Da, stimabile, tot ce-ai spus suna ca un film. Eu eram, atunci, undeva, pe alte meleaguri si, desigur, m-a surprins toata tarasenia. Nu stiam ce sa cred.
    Desigur, asa cum de altfel se stie, in situatiile limita un individ isi arata adevarata fire si, acele momente din 22 au fost o situatie limita pentru multi.
    Sincer – mi-ar fi placut sa fi fost si eu, cumva, in actiune.
    In locul tau, m-as apuca sa scriu aceste scurte povestiri intr-o carte.

    • Sînt convins că ți-ar fi plăcut să fii “în acțiune”. Și mai sînt convins c-ai fi gîndit ca mine – naiv. A fost cea mai josnică manipulare din istoria acestui neam. DE CE?!?!? Pentru că SE POATE!!!!! SE POATE în continuare pentru că ăsta-i neamul: cap între picioare. Fac o precizare pe care am făcut-o deseori pe acest portal: generalizarea inplică ideea MAJORITĂȚII covîrșitoare. Cei care au ieșit atunci în piață ar ieși și astăzi, dar ei NU MAI EXISTĂ. Pustiul de la Cimitirul Eroilor e dovada că… n-au lăsat urmași. Iar urmașii padukilor comunisto-securiști de-atunci își fac, liniștiți, treaba, în continuare.
      Faci parte dintr-o generație, dintr-un mileniu în care perioada educării instituționalizate era respectată și plină de… EDUCAȚIE. A fugit, de muuuuult, puiu’ cu ața!!! Astazi, se citește, gîfîind, cursul bitcoin-ului și metodele generative de impact modulator decisiv ascendent al exploziei numărului de “licheliche”, pe rețelele de socializați. NU, nu-i momentul pentru o carte. Pe acest portal, am mai publicat “unicate” pe care vizitatorii le-au apreciat. Nu-i o laudă, ci o realitate: aici, ÎNTOTDEAUNA, vei găsi ceva de citit pe placul inimii tale. De SCOPION!


[top]

Leave a Reply to cezar Cancel reply

Your email address will not be published.

UA-23386192-3