“Scoateţi versurile…”

“Scoateţi versurile…”

 (articol aparut in revista INDISCRET, anul I, nr. 7, 1990)

 

Poate, cîndva, sociologii vor fi tentaţi, de dragul teoriei şi-al extrapolării mitico-istorice, să studieze fenomenul televiziunii în vremea lui Adam şi a Evei. Ar fi interesant de aflat opiniile “masei” de telespectatori (cei doi fericiţi chiriaşi provizorii ai Edenului) despre programele televiziunii “supravegheate”, de la înălţimea atotputerniciei Lui, de Dumnezeu (ferească-ne de confuzia cu Dumitru Popescu – Autohtonul!). Probabil că vor afla tot atît de multe lucruri cît vor şti despre noi generaţiile de peste 1000 – 2000 de ani (noi, românii, sîntem obişnuiţi cu calculele pe termen lung).

Nu stiu cît îi plăceau Evei desenele cu Tom si Jerry şi lui Adam transmisiile meciurilor de polo, dar ştiu, cu  siguranţă, că dv., oricîtă imaginaţie aţi pune la bătaie, nu veţi putea stabili o relaţie între sistemul de joc 1 – 4 – 2 – 4 la fotbal şi ordinea secvenţelor finale într-un spectacol judeţean din grandiosul (atenţie, filologi, rimă perfectă cu odiosul!) festival naţional  “Cîntarea României”. Păstraţi-vă imaginaţia pentru scopuri mai nobile sau, pur si simplu, nobile. Răspunsul am să vi-l ofer eu – cel de-al doilea termen al relaţiei avea şi el “formula” lui: EL – EA – EI – EL. În fotbal, sistemul mai poate suferi modificari şi perfecţionări (după bunul plac al antrenorului). În festivalul nostru (ptiu, al LOR!), nici Dumnezeu nu putea interveni întru schimbarea ordinii… “omagiilor”.

Aşa se făcea că, duminică de duminică, bietele unde hertziene purtau în eter “omagiili” aduse odioşilor, într-o formulă pe care, probabil, au învătat-o şi marţienii (pe oricare treaptă de dezvoltare organică s-ar afla ei acolo). Dar asta nu-i tot. Cred c-aţi fi renunţat bucuroşi la abonamentul dv. tv.  pe un semestru, numai să puteţi  asista la o şedinţă de vizionare a unui astfel de “spectacol”, patronată de cocul autentic stalinist, numit to’a’şa Sonea.

Lăsăm la o parte prezenţa insignifiantă a altor mulţi “specialişti” (la un moment dat, comisia ajunsese la aproape 30 de to’arăşi), care aşteptau, ca şi “umilii slujitori” ai TV (consideraţi a priori elemente subversive, hotărîte să strecoare tot felul de “strîmbe” care să strice seara de duminică a adulatului cuplu din Primăverii), verdictul to’a’şei. “Prea puţine steaguri” (stilourile aleargă  repede pe hîrtie)… “Şi versurile cu tovarăşa sînt prea puţine şi nesemnificative” (priviri oarecum nedumerite – erau aceleaşi versuri care intraseră şi în urmă cu 2-3 săptămîni)… “Scoateţi versurile unde se spune că e mamă exemplară” (mişcări aprobative din cap)… “Nu puteaţi găsi nişte copii mai frumoşi?! Acoperiţi-i cu imagini din vizite. Şi v-am mai spus să nu se mai adreseze direct tovarăşului şi tovarăşei (s-a notat, s-a uitat)… Şi să terminaţi odată cu textele astea imorale! (silourile au înţepenit, ochii s-au blocat în poziţia “larg deschişi”). “Ce-i aia “Mîndruţo, cît ne-om iubi, cîinii pe noi ne-or păzi?” N-au decît s-o facă acolo, la ei acasă, dar nu pe postul naţional de televiziune! (e un cîntec vechi oieresc si e conform scenariului aprobat)… Ia lasă-mă, to’a’şu, pe mine cu tradiţia! Fără codoşlîcuri d-astea la televizor! Daţi lucruri frumoase, sobre, care să placă, cu adevărat, la lume!”” (e clar?!)

Asa-i că imaginaţia nu v-ar fi ajutat pînă-n punctul ăsta? Şi asta nu-i nimic. Bieţii americani, care au zeci şi sute de festivaluri, trăiesc într-o neagră necunoaştere a adevăratelor valori, dispensîndu-se de avizările unor ilustre personalităţi precum  Suzănica (auzirea numelui te furnica mai ceva decît prezenţa reală a unui… gîde). La urma urmelor, era şi ea om – avea simpatii și antipatii. Da, da’ cu calu’ ce avea? Era suficient să nimereşti într-un judeţ cu anti şi partida era pierdută. Degeaba steaguri cu sutele, oameni cu zecile de mii (de “primi” şi propagandişti judeţeni imbecili n-am dus lipsă niciodată), numere supercoreene cu copii, suite folclorice… suite pe creste inaccesibile (nu şi pentru carele de  milioane de dolari ale TVR) – totul “puţea” (iertaţi cuvîntul neaoş) to’a’şei care, deh, ca omu’, mai plătea şi ea o poliţă unui coleg nomenclaturist. 

Dar dv., asezaţi comod în fotolii (dacă n-aveaţi antenă de bulgari, sîrbi, unguri sau ruşi), vă chinuiaţi ochii urmărind duminică emisiunea. Altă emisiune. Refăcută după viza nimicitoare a to’a’şei supreme a CCES. Dacă nimereai într-un judeţ cu simpatii, la sfîrşit, după apreciativul “To’arăşii au lucrat bine. Mai e de îndreptat pe ici, pe colo, dar a ieşit o emisiune bună, care o sa placă” (cui?), simţeai cum te copleşeşte privirea caldă (ca de şarpe), părintească, a dir. gen. adj.  Mihai Vasile. Doar era meritul lui! De ce? Asta-i altă raţă-n altă traistă, de care mă  voi ocupa, poate, mai tîrziu. În rest, era bine si vara cald.

BALTIMORE

(pentru conformitate Doru Dumitrescu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3